Deşi are doar 8 ani şi este elevă în clasa a II-a B la Şcoala Gimnazială Avram Iancu din Campia Turzii, ALAJMI YASMIN a reuşit performanţa de a obţine locul I la faza judeţeană a competiţiei “Made for Europe”, respectiv menţiune la faza naţională a aceleiaşi competiţii, care a a avut loc la Colegiul „Ştefan Odobleja” din Craiova în perioada 25-29 aprilie 2017.
Concursul Naţional „Made for Europe” vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea programelor finanţate prin proiecte comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia şi spiritul de competiţie.
La această competiție au participat 124 elevi din clasele I-XII din întreaga țară, echipajul judetului Cluj fiind alcatuit din 4 elevi, printre care şi Alajmi Yasmin – reprezentanta Şcolii Gimnaziale Avram Iancu din Campia Turzii. Ea a diseminat cu succes produsul final Picture dictionary, realizat în cadrul proiectului Erasmus+ cu tema Caring and Sharing, în parteneriat cu şcoli din Anglia, Austria, Belgia şi Turcia.
În cadrul expoziţiei realizate a promovat utilitatea acestui produs, un dictionar on-line, în 5 limbi (engleză, flamandă, germană, română, turcă), care conţine desene, pictograme şi semne Makaton-limbajul britanic al semnelor. Acest produs intelectual a stat la baza comunicării copiilor şi profesorilor atât în cadrul şcolilor cât şi-n activităţile Skype realizate împreună. Acest dicţionar poate fi accesat de pe site-ul proiectului www.caring-and-sharing.eu sau de pe blogul şcolii https://scaict.wordpress.com.
Comisia de jurizare a apreciat nu numai calitatea produselor expuse, ci şi calitatea prezentării acestui produs educational. Aşadar, Yasmin, în calitate de ambasador al Siriei în cadrul proiectului nostru, îmbrăcată într-un costum traditional sirian a reuşit cu farmecul ei aparte să prezinte liber, cursiv, atractiv şi interactiv acest dicţionar, promovând în acelaşi timp spiritul de echipă, toleranţa şi solidaritatea între oameni.
Prof. coordonator,
Bozbici Corina