<

Educaţie

Memoria orașului

Biblioteca municipală ”Teodor Murășanu” Turda, prin colecțiile destinate conservării memoriei locale (Fondul Turda, Fondul documentar, Colecții speciale, Bibliografie locală) și prin organizarea unor acțiuni de valorificare a acestora, doreşte să păstreze vii amintirile  și creațiile înaintașilor, creând o punte în timp între generații.

Instituția apelează la populația orașului pentru aduna, în custodie, pentru o perioadă limitată de timp, amintiri de familie sub formă de materiale scrise și obiecte care  ilustrează viața  localității ( sau a celor din fostul Comitat Turda-Arieș) în preajma anului 1918, inclusiv anii   Primului Război Mondial și perioada ulterioară, până în 1920, precum și anii 1928, 1938, 1948. Acestea pot fi:

  • brevete și decorații militare; livrete militare
  • scrisori, cărți poștale de pe front sau prizonierat;
  • jurnale de război sau prizonierat;
  • fotografii; cărți poștale,ilustrate care prezintă orașul Turda în 1918;
  • amintiri scrise, consemnări despre evenimente care au legătură cu realizarea Unirii;
  • articole care vorbesc despre orice contribuție a turdenilor la război (rechiziții de bunuri, adunare de fonduri, materiale sanitare, ajutoare pentru văduve și răniți, invalizi, orfani etc);
  • articole care vorbesc despre orice contribuție a turdenilor la Marea Unire;
  • discursuri ale unor personalități locale, din anul 1918, sau de la aniversările de 10, 20, 30 de ani (1928, 1938, 1948 ) ale Marii Uniri;
  • publicații locale-ziare, reviste din 1918; cărți publicate la Turda în 1918;
  • articole de presă din 1928, 1938, 1948 în care să fie vorba despre sărbătorirea Marii Uniri la Turda;
  • ploscă militară, centură, caschetă, uniformă, steag;
  • orice alte materiale scrise sau obiecte care ar putea ilustra evenimentele din preajma anului 1918 la Turda.

Materialele adunate la bibliotecă, împreună cu cele existente în colecțiile instituției,  vor fi organizate într -una sau mai multe expoziții, în anul 2018,  etichetate cu specificarea proprietarului, și vor fi înapoiate ulterior acestora.

Biblioteca  municipală le mulțumește tuturor turdenilor care vor dori să contribuie cu amintirile lor de familie, care constituie o resursă deosebit de valoroasă a memoriei locale,   demonstrând astfel că  unitatea unei naţiuni este o lucrare fără de sfârşit, care se construiește zi de zi și se apără la fel.

 

Contact: Biblioteca municipală, tel. 0264-313837

Biblioteca municipală ”Teodor Murășanu” este o instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Local, pe baza Legii bibliotecilor nr. 334/2002. Ea datează din 1951, iar în prezent are o colecție enciclopedică de 110.000 volume, trei puncte de lucru  (secție pentru adulți și copii în zona centrală și o filială în cartierul Oprișani), servicii tradiționale și moderne pentru utilizatori de toate vârstele.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS