<
Educaţie

„Biblioteca de 10 la Turda”

Biblioteca şcolii “Ioan Opriş” din Turda s-a îmbogățit cu peste 500 de exemplare, printr-o campanie de donare de carte. Conform zicalei Omul sfințeşte locul, vechi proverb, care îl putem aplica şi la şcoala “Ioan Opriş”.

Un proiect aparte în care au fost implicați elevi, profesori dar şi oameni din comunitate a dus la un rezultat remarcabil, peste 500 de volume au intrat în biblioteca şcolii. Deşi gadgeturile au făcut un pas mare în viața micuților, tactilul are un loc în sufletul copiilor, cărțile pe care le îndrăgesc atât de tare.

De la această idee a pornit şi această campanie intitulată generic “Biblioteca mea de 10” gândită de mama unei eleve de la şcoala “Ioan Opriş”.

O inițiativă cu entuziasm de toată lumea care s-a concretizat frumos. Această campanie a avut ca obiectiv principal îmbogățirea bibliotecii şcolii “Ioan Opriş” dar şi acela de a creşte numărul de cititori, dar mai presus de toate s-a dorit să se sădească în fiecare copil ideea că aparțin unei comunități în care actele de caritate şi voluntariatul sunt deosebit de importante.

Copiii au lăsat la finalul cărților câte un mesaj pentru următorul elev care va citi acea carte şi va vedea mesajul, astfel copiii sunt stimulați să citească, să descopere iar la final să vadă ce părere au avut şi alți elevi despre cartea respectivă.

Cititul dezvoltă, duce spre cunoaştere, duce la o stăpânire de sine mai bună, iar copiii, cu cât sunt mai mici cu atât înmagazinează infomația şi o decantează mai bine, ei sunt ca un burete iar informația luată din cărți este exact ceea ce are nevoie cineva. Când ai o bibliotecă bogată cum este cea de la şcoala “Ioan Opriş” din Turda, direcția nu poate fi decât una spre success.

Mai ales că micuții sunt entuziaști la tot ceea ce este nou. Este exemplul viu că şcoala împreună cu comunitatea pot contribui la dezvoltarea armonioasă a unui copil, iar rezultatele nu se văd imediat, se văd pe măsură ce copilul va creşte şi va ajunge un stâlp al societății iar, cărțile nu se pierd, acestea râmân şi pentru generațiile care vor urma. La bibliotecă au ajuns cărți de literatură pentru copii, enciclopedii dar şi cărți în limba engleză si franceză.

Poate această campanie va fi văzută ca un proiect pilot, iar în viitor şi celelalte şcoli din comunitate vor lua acest exemplu.

Citeşte, ține minte, “ cine are carte are parte”! Iar dacă vrei să cunoşti pe cineva cu adevărat întreabă-l ce cărți citeşte, astfel îți vei da seama ce fel de om este!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS