Cum s-a produs tragicul accident de la Câmpia Turzii. Șoferul vinovat un copil de bani gata participa la o ”liniuță”
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că, un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpia Turzii, care conducea un autoturism din direcția Turda spre Luduș, ar fi efectuat manevra de depășire, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus regulamentar de o femeie de 29 de ani, din municipiul Turda.
PSD Câmpia Turzii cere verificarea camerelor de luat vederi din Municipiu. Există informații conform cărora doi tineri au fost implicați în curse ilegale de mașini, incident în urma căruia o mamă a doi copii și-a pierdut viața
”În urma numeroaselor apeluri primite din partea cetățenilor, facem un apel către autoritățile competente să verifice situația privind camerele de luat vederi din Municipiu. Există informații conform cărora doi tineri au fost implicați în curse ilegale de mașini, incident în urma căruia o mamă a doi copii și-a pierdut viața.Această tragedie subliniază o problemă gravă de siguranță publică. Dacă nu ascultăm vocea cetățeanului și nu luăm măsuri adecvate, riscul ca astfel de incidente să se repete rămâne crescut. Este esențial ca autoritățile să își îndeplinească datoria de a proteja comunitatea și de a preveni astfel de tragedii în viitor.Avem încredere că instituțiile competente vor acționa prompt pentru a investiga acest incident și pentru a lua măsurile necesare pentru a asigura siguranța tuturor cetățenilor”
În urma impactului, autoturismul condus de femeie, a fost proiectat într-un autovehicul staționat pe partea dreaptă a carosabilului.
Din nefericire echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul femeii de 29 de ani.
În urma evenimentului rutier, tânărul de 19 ani și două persoane de 17, respectiv 21 de ani, pasageri în autoturismul condus de acesta, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Testarea conducătorului auto, de 19 ani, cu aparatul etilotest, a indicat rezultat negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Șoferul vinovat are 19 ani și este fiul unui important om de afaceri din Câmpia Turzii.
Bolid de zeci de mii de euro cu sute de cai putere și un șofer incapabil să stăpânească o astfel de mașină a curmat viața unei mame în vîrstă de 30 de ani, care mergea acasă de la serviciu, la copilașii ei, unul de doi ani și altul de opt ani. Aceștia nu o vor mai vedea niciodată.
Dumneze să o ierte …condoleanțe familiei îndurerate …
