Sâmbătă, 14 septembrie, a avut loc Ziua Recoltei la Viișoara, un eveniment aflat la prima ediție dar care se dorește a deveni tradiție la Viișoara.
Astfel, Ziua Recoltei, un eveniment dedicat gospodarilor din comună, a debutat la orele 12.00, iar gospodarii comunei și-au expus roadele toamnei, de la fructe și legume la miere, pâine făcută în brutăria din comună, suc de mere de Viișoara, iar cei prezenți au fost așteptați cu bunătăți culinare, grătare, ceaun tradițional.
În același context a fost organizată pentru prima dată la Viișoara o zi a recoltei, unde roadele toamnei au fost etalate pe standuri. De la must proaspăt, la legume și fructe, miere, pâine, produse de patiserie, turtă dulce și murături, toate s-au regăsit pe tarabele comercianților.
Atmosfera a fost întreținută de Sergiu Vaida și nănașii de la emisiunea „Vine Vaida pe la noi”, iar în programul artistic pregătit de administrația de la Viișoara au fost prezenți artiști precum: Vasile Soporan, Iacob Morar, Liliana Oară și Formația de Dansuri de la Urca.
Publicată de Ziarul 21 pe Sâmbătă, 14 septembrie 2019