<
Actualitate

Ziua Poliției Locale la Câmpia Turzii

Prin Legea 138/2015, care a avut menirea de a modifica prevederile legii 155/2010, ziua de 21 mai a fost marcată, la nivel național, drept Ziua Poliției Locale.

Poliția Locală a Municipiului Câmpia Turzii reprezintă una dintre entitățile instituționale cele mai respectate și apreciate la nivel local, agenții acesteia contribuind din plin la asigurarea unui climat benefic și sănătos pentru cetățeni.

În ziua de astăzi, necesitatea unei structuri care să vegheze, fără încetare, la respectarea prevederilor din domenii precum siguranța în construcții, buna gospodărire, sau circulația rutieră, este – fără îndoială – la fel de importantă ca și structurile polițienești clasice, iar acest lucru se vede în aspectul orașului și în îmbunătățirea comportamentului cetățenilor, care au fost descurajați de la a mai comite fapte antisociale sau care contravin regulilor de bună gospodărire a Municipiului.

Pe de altă parte, sprijinul pe care agenții Poliției Locale Câmpia Turzii îl aduc Poliției Naționale, prin acțiuni comune, patrule și campanii, a fost evidențiat cu fiecare prilej de către conducerea partenerilor noștri din Ministerul Afacerilor Interne.

În această zi, dedicată exclusiv lor, transmit un mesaj de felicitări și apreciere pentru întreaga activitate depusă pe tot parcursul anului, tuturor agenților, angajaților, dar și Șefului Serviciului Public de Poliție Locală.

Doamnelor, domnilor, în numele cetățenilor orașului nostru, vă mulțumesc pentu tot ceea ce faceți, pentru nopțile în care nu dormiți, pentru zilele în care sunteți vigilenți și pentru întreaga activitate!

LA MULȚI ANI, POLIȚIA LOCALĂ!

Dorin Nicolae LOJIGAN
Primarul Municipiului Câmpia Turzii

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS