<
Actualitate

Ziua Pământului, 50 de ani de la prima celebrare

Din 1970 și până astăzi, în fiecare an, 22 aprilie a fost sărbătorită drept Ziua Pământului și se organizează manifestații care urmăresc să aducă în atenția oamenilor necesitatea protejării mediului înconjurător.
În ultimii ani, Ziua Pământului a devenit globală, mobilizând 200 de milioane de oameni în 141 de țări și ridicând problemele de mediu pe scena mondială, peste un miliard de oameni exprimându-și interesul pentru protejarea planetei, participând la diverse acțiuni dedicate acestei zile.
În prezent, ecologiștii trag semnale de alarmă asupra problemelor de mediu ale planetei: poluarea aerului, a apelor și a solului, distrugerea ecosistemelor, dispariţia a mii de specii de plante şi animale şi epuizarea resurselor naturale.

Manifestația nu a trecut neobservată nici în rândul politicienilor americani. În urma ei a fost creată Agenția pentru Protecția Mediului și au fost date legi privind calitatea aerului și a apei, dar și pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție. La scurt timp, multe alte țări au adoptat legi similare.

În 2016, Națiunile Unite au ales Ziua Pământului, drept ziua în care intra în vigoare istoricul acord de la Paris privind schimbările climatice. Acordul de la Paris pledează pentru reducerea creșterii prognozate de 4,5 grade Celsius la 3 grade Celsius, ceea ce ar reduce și impactul asupra naturii. Însă o menținere a creșterii temperaturilor cu 2 grade Celsius sau chiar cu doar 1,5 grade Celsius ar putea proteja speciile sălbatice.
Tema pentru Ziua Pământului din acest an este acțiunea climatică
Schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanității și pentru toate sistemele care susțin viața pe Pământ. Schimbările climatice amenință animalele și plantele, afectează statele insulare mici și tot mai mult situri naturale.

Folosind date furnizate de Comisia Interguvernamentală pe Schimbarea Climatică, National Geographic a simulat efectul schimbărilor climatice în diferite orașe de pe planetă, în condițiile în care emisiile de carbon continuă să crească. Rezultatele reprezintă scenariul pesimist, așa cum ar putea fi clima peste 50 de ani.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS