<
Actualitate

Ziua Națională a României marcată în comuna Mihai Viteazu

Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, începând din 1990, la data de 1 Decembrie, după ce Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta în această zi din 1918, rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României.

În acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, Ziua Naţională va fi marcată la nivelul întregii ţări cu respectarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus, în unele cazuri evenimentele desfăşurându-se exclusiv online. Parada militară tradiţională de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf nu va mai avea loc iar ceremonia va fi restrânsă, fiind invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical.

În comuna Mihai Viteazu, Ziua Națională a României a fost marcată printr-o depunere de coroane din partea primarului comunei, Ioan Zeng și a viceprimarului  Paul Olaru.

Mesajul primarului Zeng Ioan:

„Vă transmit mesajul meu în deplin respect şi preţuire şi de a împărtăşi emoţia şi mândria pe care o trăiesc alături de dumneavoastră în această zi de mare sărbătoare a poporului român, în calitate de primar al comunei Mihai Viteazu.

Ziua Naţională a României este, în fiecare an, un moment unic, special, marcat de speranţă, de recunoştinţă şi de solidaritate. În această zi, românii din ţară şi de pretutindeni îşi afirmă identitatea, se mândresc cu ţara lor şi spun că au fost, sunt şi vor fi o naţiune puternică şi demnă.

Pe 1 Decembrie românii celebrează trecutul şi cinstesc memoria înaintaşilor, se bucură împreună de prezent şi privesc cu încredere spre viitor.

1 Decembrie este mai mult decât Ziua Naţională. Este o stare de spirit, este un amalgam de sentimente şi trăiri, mândrie, bucurie, patriotism, redescoperirea unor valori naţionale peste care părea că se aşterne praful uitării. Este bine că românii au din nou mândria şi demnitatea care a caracterizat acest popor timp de sute de ani. Ziua de azi trebuie să ne amintească tuturor că puterea stă în unire, iar unirea este posibilă doar dacă interesul naţional este trecut înaintea oricărui interes particular, indiferent de vârstă, de statut social, de etnie sau credinţă, suntem cu toţii români şi avem împreună un obiectiv important: acela de a construi pentru noi şi copiii noştri o viaţă mai bună şi cât mai simplă aici, la poalele munţilor Apuseni, în frumoasa Comună Mihai Viteazu.

La mulţi ani Neam Românesc!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani tuturor!”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS