Ziua Mondială contra Cancerului este marcată pe 4 februarie pentru a crește gradul de conștientizare a cancerului și pentru a încuraja prevenirea, detectarea și tratamentul. Ziua Mondială contra Cancerului a fost fondată de către Union for International Cancer Control (Uniunea Internațională de Control al Cancerului) – UICC pentru a sprijini obiectivele Declarației de la World Cancer, scrisă în 2008. Scopul principal al acestei zile este de a reduce în mod semnificativ boala și decesul cauzate de cancer.Ziua de 4 februarie a fiecărui an a fost stabilită prin Carta de la Paris pentru marcarea Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului. Coordonarea manifestărilor din această zi este realizată de UICC, cu concursul numeroșilor parteneri și organizații, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății și Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
La nivel mondial, campania își propune să transmită mesaje cu rolul de a demonta numeroasele mituri legate de cancer, cum ar fi: „nu este nevoie să vorbim despre cancer”, „nu există semne sau simptome pentru cancer”, „nu pot face nimic în privința cancerului” și „nu am dreptul la îngrijiri pentru cancer”.
În România, conform Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătatea Publică, în perioada ianuarie-iunie 2013, s-au înregistrat 31.186 cazuri noi de cancer comparativ cu 28.598 cazuri noi de cancer, consemnate în aceeași perioadă a anului 2012.
O statistică a Organizației Mondiale a Sănătății publicată în 2011 a situat România pe locul 47 din 50 de țări, în ceea ce privește numărul total de cazuri de cancer (205 cazuri la 100.000 de locuitori). Țara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar și prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 și 44 de ani.