Ziua Culturii Naţionale. „S-a ivit bătrâna iarnă” de Bordean Elena
Pasiunea pentru artă, pentru literatură, nu are vârstă
Pasiunea pentru artă, pentru literatură, nu are vârstă. Ziarul 21 a promovat și a publicat în dese rânduri copii, tineri dar și vârstnici care au scris poezii. Prima lună din an, este considerată ca fiind luna marelui poet Mihai Eminescu. În acest sens Ziarul 21 publică poezii scrise de concitadinii noști. În acest număr avem plăcerea și deosebita onoare să publicăm poezii din creațiile copiilor din Câmpia Turzii.
S-a ivit bătrâna iarnă
de Bordean Elena
Pe dealuri mari, înzăpezite,
Troienele albe aleargă.
Și se-aude cum sub pași,
Mârâie omăt de iarnă.
Pășește greu, încet și lin
Din norii plin, bătrâna iarnă
Și lasă-n spate sub copaci
Un val de brumă argintat.
Fulgii mici ca niște flori
Valsează lin și ușor
Spre pământul înghețat,
Cu mult fior îngreunat.
Copiii fug spre derdeluș
S-ajungă iar la săniuș,
Și-și fac prieteni mari și mici
Din bulgări moi, fără opinci