Pasiunea pentru artă, pentru literatură, nu are vârstă
Pasiunea pentru artă, pentru literatură, nu are vârstă. Ziarul 21 a promovat și a publicat în dese rânduri copii, tineri dar și vârstnici care au scris poezii. Prima lună din an, este considerată ca fiind luna marelui poet Mihai Eminescu. În acest sens Ziarul 21 publică poezii scrise de concitadinii noști. În acest număr avem plăcerea și deosebita onoare să publicăm poezii din creațiile copiilor din Câmpia Turzii.
Aștept iarna minunata
de Morea Beatrice
Aștept iarna minunata
Noi pe sănii să ne dăm
Pe ulițele satului
Noi acolo ne-adunăm
Peste noi acum iar cad
Fulgi de nea strălucitori,
Fulgii albi și uimitori
Peste câmpuri se aștern
Se aștern frumos și lin
Ei formând o plapumă
Plapumă, albă pufoasă
Cristalină și lucioasă
