În data de 25 octombrie a fiecărui an, administrațiile publice locale, județene și centrale omagiază militarii români, care sunt primul și singurul scut real în fața oricărei invazii externe.
La Câmpia Turzii, ziua de 25 octombrie 2019 este dedicată uniformei kaki a militarilor, dar și celei albastre a ofițerilor Forțelor Aeriene, astfel că vineri, 25 octombrie 2019, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, organizează un ceremonial militar-religios, dedicat aniversării Zilei Armatei României și de cinstire a memoriei eroilor militari.
Activitățile se vor desfășura în centrul Municipiului Câmpia Turzii, după următorul program:
Ora 9:15 – Formarea și deplasarea Coloanei oficiale spre Parcul Central ,,Ionel Floaşiu” – Primăria Municipiului Câmpia Turzii
Ora 9:30 – Monumentul Comemorativ al Ostaşilor Români – Parcul Central ,,Ionel Floaşiu”
– Întâmpinarea Comandantului Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii
– Fanfara „Promenada” intonează Imnul de Stat al României
– Oficiere serviciu religios: sobor de preoţi civili şi preotul militar
Ora 9:45 – Alocuţiune: Domnul Dorin Nicolae LOJIGAN
Primarul Municipiului Câmpia Turzii
Ora 9:50 – Alocuţiune: Reprezentantul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii
Ora 9:55 – Depuneri de coroane (conform Legii 215/2016
privind ceremoniile oficiale)
– Fanfara „Promenada” intonează „Imnul Eroilor”
Ora 10:00 – Defilarea trupelor şi a tehnicii militare, survol cu aeronavele din dotarea Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii
Ora 10:15 – Simpozion „Piloți români în cel de-al Doilea Război Mondial” proiecţii și lansare de carte Palatul Cultural „Ionel Floașiu” – Sala mică
Direcția Relații cu Comunitatea