Sâmbătă, 15 și duminică 16 octombrie 2022 Primăria și Consiliul Local din Câmpia Turzii a organizat Zilele Culturale Maghiare. În prima zi, sâmbătă 15 octombrie a avut loc Balul Strugurilor iar duminică 16 octombrie 2022, de la ora 18,00, la Palatul Cultural ,,Ionel Floașiu” din localitate a avut loc o manifestare culturală dedicată comunității maghiare. Ansamblul Național Secuiesc Harghita, invitată la această manifestare, a prezentat o suită de dansuri populare maghiare din zona Harghita.
Dorin Nicolae Lojigan, Primar al municipiului Câmpia Turzii:
-Bună ziua tuturor, data trecută am participat la un eveniment organizat de către Primăria și Consiliul Local în această sală, un eveniment extrem de frumos dar foarte puțină lume. Mă întrebam, de ce lumea nu mai este dornică să participe la astfel de evenimente culturale și singura concluzie la care am ajuns este că acești doi ani de pandemie și-au spus într-adevăr cuvântul și vreau să confim ceea ce d-na Maria spunea, și-a spus cuvântul și asupra vieții culturale din orașu nostru.
Lumea parcă este speriată, parcă nu mai dorește să socializeze, dar eu zic că asta nu trebuie să ne doboare și activitățiile culturale pe care le desfășurăm în municipiul nostru trebuie să continue. Felicit organizatorii pentru organizarea acestui eveniment pentru că nu este decât o confirmare a relației de colaborare și parteneriat pe care Primăria municipiului Câmpia Turzii o are cu comunitatea maghiară din oraș, prin susținerea financiară a unor astfel de evenimente.
Din păcate ieri nu am reușit să ajung, deși întotdeauna am participat la Balul Strugurilor dar acum nu am putut din motive obiective însă înțeleg că atmosfera a fost fantastică și că toată lumea s-a simțit foarte bine. Felicit corul reformat pentru cei 100 de ani de existență și sper să-i vedem de ce nu și pe scena Palatului Cultural ”Ionel Floașiu” din localitate. Vă doresc tuturor succes în continuare și să dea bunul Dumnezeu să ne vedem cu bine.