E iarăși toamnă și iarăși ne gândim la zilele lungi de iarnă și la proviziile de care aveți nevoie. Consiliul Local și Primăria Viișoara a amenajat ziua recoltei în aer liber, aduce aici producători direcți de legume și fructe, pentru a oferi tuturor gospodinelor ocazia de a se aproviziona cu produse autohtone, proaspete și de calitate.
“ Avem de toate, cele mai bune produse de pe la noi!”
O zi minunată, cu soare și voie bună! Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de Sergiu Vaida de la Cluj, și nănașii de la emisiunea „Vine Vaida pe la noi”, iar în programul artistic pregătit de administrația de la Viișoara au fost prezenți artiști precum: Vasile Soporan, Iacob Morar, Liliana Oară și Formația de Dansuri de la Urca.
Duminică, 15 Septembrie au avut loc Zilele Comunei Viișoara. Manifestarea a început la ora 10:00 cu slujba religioasă și un părăstas de pomenire a tuturor eroilor trecuți în neființă din sat. De la Bisericăla ora 12:30, a pornit parada portului popular, umat de fanfara “Promenada” din Câmpia Turzii. Masa festivă a avut loc la ora 13:00 la Căminul Cultural, după care toată lumea a fost invitată în Parcul Comunal fosta Grădină de Vară, pentru un program artistic deosebit susținut de artiști de seamă și ansambluri folclorice cunoscute: Ionuț Langa, Ioana Stetco, Ionela Moruțan, Petre Petruse, Maria Golban Șomlea, Formația condusă de Neu Gabor, Formația de dansuri tradiționale de la Urca, Corul Maghiar din Viișoara, Ansamblul Folcloric Ardeleana din Câmpia Turzii, Ansamblul Folcloric Datina Turdeană, Fanfara Promenada și Formația de dansuri maghiare din Mihai Viteazu.
Publicată de Ziarul 21 pe Marţi, 17 septembrie 2019