<

Actualitate

Workshop internațional organizat la ferma AgroTurdean

Ferma AgroTurdean alături de Oficiul Judeţean Pentru Studii Pedologice Şi Agrochimice Cluj, au fost gazdele unui eveniment internațional.

International Field Workshop Soil Classification a fost un eveniment care a oferit o imagine a diversității tipurilor de sol din Transilvania. Participanții la simpozion au avut ocazia să asiste la proceduri de clasificare a solurilor și la metodele de evaluare ale acestora.

Ferma Agroturdean din Bădeni, este recunoscută pentru profesionalismul avut în agricultură și pentru devotamentul propietarului, Emil Turdean, în a reuși să scoată producții tot mai mari, în toate culturile câmpului, încercând de ceva timp conceptul de agricultură durabilă.

Emil Turdean a primit o delegație internațională prin USAMV, delegație ce a vizitat Salina Turda, dupa care a ajuns în Ferma de la Bădeni. Emil Turdean a declarat ca de aproximativ 10 ani, folosește sistemul „minimum tillage” care presupune renunțarea în tehnologia unei culturi, la aratură și la o parte din lucrările solului, fapt ce conduce la o mai buna conservare a acesteia.
Sistemul a fost practicat mai întâi în Statele Unite. Practic, dupa desființarea unei culturi, resturile vegetale sunt tocate mărunt, odată cu recoltarea plantei premergatoare și împrăștiate uniform pe sol. Dupa recoltare, aratura este înlocuită de lucrarea cu cizelul, grapa cu discuri sau cultivatorul, prilej cu care sunt incorporate parțial și resturile vegetale.
La acest simpozion științific au participat 56 de cercetători în pedologie și agricultură, din 24 de țări.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS