Virtutea, onestitatea, solidaritatea face parte din gena umană și reprezintă o stare de spirit care trebuie cultivată. Dumnezeu ne-a lăsat cu mai multe calități, bunătatea, înțelepciunea, altruismul și multe altele. Așa s-ar putea descrie și voluntariatul, ca o trăsătură a bunătății umane, pe care fiecare o alege. Vedem de câțiva ani dorința tinerilor de a se implica în acțiuni caritabile și asta nu face altceva decât să ne bucure și că nimic nu este pierdut pentru noi oamenii.
Azi, 5 decembrie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarului, săptămânalul Ziar 21 vă prezintă doar o parte din ei, din cei mulți care se implică în activități de voluntariat.
Duca Alexandra – când mers la fiecare familie pentru a le lăsa „cadourile” necesare pentru sărbătorile de iarnă, m-am simțit ca elful lui Moș Crăciun!
Rep: Pentru început vreau să îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu săptămânalului Ziarul 21, mă înclin cu respect în fața ta pentru ceea ce faci pentru comunitatea din Câmpia Turzii și nu numai. Îmi spui câteva date biografice?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Mă numesc Duca Alexandra, am 16 ani, sunt din Câmpia Turzii și sunt elevă la Liceul Teoretic ”Pavel Dan” din Câmpia Turzii.
Rep: Cine te-a îndrumat și cum ai ajuns spre voluntariat?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Începând din 2013, activez în cadrul Grupului Vocal ,,Melody”. Aici, d-nul Nicu, voluntarul care m-a coordonat în toți acești ani, mi-a devenit ca un părinte și m-a ajutat să devin voluntar. Într-o zi, la repetiții, când, împreună cu două colege am rămas în plus peste program, deoarece aveam de repetat o melodie nouă. În intervalul acela orar în care am rămas să mai repetăm aceea piesă, niște voluntari, printre care și dragul meu coleg Alin, îl ajutau pe d-nul Nicușor la confecționarea unor pliante. Acesta văzându-ne, că ne tot ofeream ajutorul i-a propus d-nul Nicușor să ne primească și pe noi în cadrul activităților de voluntariat, deoarece, după spusele lui Alin eram „niște fetițe drăguțe, muncitoare și pline de viață”. La început d-nul Nicu refuzase pe motiv că eram prea mici, dar a fost de acord să participăm la un eveniment pentru a vedea cum ne descurcăm. După acel spectacol am fost invitate în cadrul asociației și asa a început aventura mea pe drumul voluntariatului.
Rep: De cât timp ești voluntar?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Din 2018, se împlinesc trei ani, de când activez în cadrul asociației.
Rep: Ce îți place cel mai mult de la voluntariat?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Se știe încă din cele mai vechi timpuri ca omul este o ființă rațională, care se face remarcată prin inteligența și prin superioritatea față de celelalte vietăți. Ceea ce ne deosebește de restul ființelor este modul nostru de a percepe și de a înțelege sentimentele și emoțiile. Consider că cel mai frumos sentiment posibil este fericirea, mai ales fericirea sufletească, atunci când ști că ai făcut o faptă bună și un om este fericit. Îmi place mult să ajut și să mă implic cât de tare pot pentru ca fiecare eveniment să fie reușit. Vreau sa dăruiesc oamenilor ceea ce mi-a fost oferit și mie atunci când eram mică de dragii mei colegi mai mari voluntari.
Rep: De ce ați ales să faceți voluntariat?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Este un mod foarte bun de învățare a lucrurilor noi, care îmi vor prinde foarte bine pe parcursul anilor.
Rep: Descrie trei activități care ți-au plăcut?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Este prea greu să aleg doar trei activități, dar câteva dintre preferatele mele au fost:
• „Vânătoarea de ouă” activitate în cadrul căreia copiii de toate vârstele erau încurajați să caute prin iarbă, dulciuri, pe care aceștia urmau să le păstreze drept premiu pentru munca depusă;
• „Crosul omenirii” eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru oamenii aflați în mare suferință;
• „Primăvara Muzicală” concurs musical, unde copii urcă pe scenă pentru a-și etala talentele;
Rep: Cine au fost beneficiarii acțiunii de voluntariat?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Mare parte din activități le desfășor pentru copiii de la Clubul Copiilor din localitate, dar si pentru familiile cu situație materială precară.
Rep: Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Pentru mine voluntariatul înseamnă motivare, compasiune, altruism, implicare și perseverență.
Rep: Care activitate de voluntariat te definește?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Activitățile care mă defines, sunt activitățile cultural-artistice dedicate copiilor.
Rep: Cum au primit beneficiarii acțiunile voastre de voluntariat?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Acțiunile noastre de voluntariat au fost primite mereu cu entuziasm și zâmbetul pe buze, astfel se putea citi fericirea de pe chipul oamenilor.
Rep: Care au fost cele mai emoționante momente în activitățiile de voluntariat?
Duca Alexandra, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Cred că cel mai emoționant moment pentru mine, a fost anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarna, când, împreună cu domnul Nicusor și o doamnă generoasă, care a dorit să facă un Crăciun mai bun unor familii sărace, am făcut cumpărături și am mers la fiecare familie pentru a le lăsa „cadourile” necesare pentru sărbătorile de iarnă (in principal alimente). M-am simțit ca elful lui Mos Crăciun! Fiecare familie avea povestea ei și am fost impresionată până la lacrimi de reacțiile lor fericite la primirea darurilor noastre.
În primul rând vreau să aduc mulțumiri mamei mele, pentru că, mereu a fost lângă mine, m-a crescut și m-a îngrijit, mereu a știut să mă facă fericită și mai ales, mi-a oferit dragostea ei. De asemenea vreau să-i mulțumesc d-nului Nicușor de la care am avut atâtea de învățat atât în muzică ci și în tot ceea ce înseamnă a fi mereu în sprijinul oamenilor, prin activități de voluntariat. Mulțumesc de asemenea voluntarilor de la ACIAC.
Lăcătuș Nicușor, coordonator departament activități ACIAC:
-O cunosc pe Alexandra Duca, de când era mică, undeva în clasa I sau a II a, întotdeauna a dat dovadă de conștinciozitate, învăța repede textile dar și cântecele primare. A avut rolul principal în sceneta caritabilă cu strangere de fonduri pentru Asociația Autism Câmpia Turzii, Scufița Roșie și a jucat magnific alături de Olăsutean Mihai. Timpul a trecut, acum ea are 16 ani și mă bucur enorm că ea alături de încă câțiva tineri au înțeles mesajul meu de a da mai departe ceea ce a primit de la mine și anume VOLUNTARIATUL.
Petra Alexia – Voluntariatul mi-a deschis ochii la o cu totul altă lume față de cea pe care o cunoșteam înainte.
Rep: Pentru început vreau să îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu săptămânalului Ziarul 21, mă înclin cu respect în fața ta pentru ceea ce faci pentru comunitatea din Câmpia Turzii și nu numai. Îmi spui câteva date biografice?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Mă numesc Petra Alexia, am 17 ani sunt din Câmpia Turzii și sunt elevă la Liceul Teoretic “Pavel Dan” din Câmpia Turzii, la profilul matematică-informatică.
Rep: Unde și la ce ONG îți desfășori activitatea de voluntar?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Am făcut voluntariat în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii. Încercam să caut cea mai bună modalitate de a-mi petrece vacanța de vară, iar pentru că nu prea aveam idei de ce să fac, mai multe cunoștințe mi-au sugerat să fac voluntariat. Mi s-a părut ceva interesant, și dintr-un mod de a-mi ocupa timpul liber, s-a transformat într-o experiență de neuitat.
R: De cât timp desfășori activități de voluntariat?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Am început să fac voluntariat în vara anului trecut, în 2020.
R: Ce îți place cel mai mult de la voluntariat?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Sunt atât de multe lucruri care îmi plac la voluntariat, dar probabil lucrul care îmi place cel mai mult este că voluntariatul îmi oferă oportunitatea de a ajuta persoane din comunitatea mea și de a cunoaște niște oameni absolut minunați, care iubesc ceea ce fac și care fac totul din pasiune.
R: De ai ales să desfășori activități de voluntariat
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Sunt genul de persoana căreia îi place să-și ocupe timpul liber cât mai mult și având o vacanță întreagă la dispoziție am decis să fac voluntariat. Mereu mi-a plăcut să învăț și voluntariatul a fost ceva nou pentru mine și ceva foarte diferit față de ceea ce făcusem înainte și mi s-a părut că este cea mai bună modalitate de a-ți ocupa timpul liber.
R: Descrie trei activități care ți-au plăcut?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Sunt foarte multe activități din care aș putea alege, dar una dintre preferatele mele a fost să asist la orele de terapie ale copiilor. Am întâlnit copii atât de inteligenți, curioși și pur și simplu minunați. Ne-am cunoscut reciproc, am aflat ce lucruri avem în comun, ce ne place și ce nu și, cel mai important, am devenit prieteni. Un alt lucru care mi-a plăcut enorm a fost să mă joc cu ei. Am creat jocuri noi împreună și ne-am distrat, iar aceste experiențe m-au făcut să simt că îmi trăiesc copilăria încă o dată. O ultimă activitate care mi-a plăcut a fost să ajut la organizarea spațiului de lucru. Am învățat cât de important este să ai un mediu de lucru organizat și curat pentru a asigura buna desfășurare a activităților.
R: Cine au fost beneficiarii acțiunii de voluntariat?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Cred că toate persoanele implicate în Asociație au avut de beneficiat. De la copii, la terapeuți și până la mine inclusiv, am învățat câte ceva nou în fiecare zi, am creat noi prietenii și ne-am ajutat și sprijinit unul pe celălalt când a fost nevoie.
R: Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Pentru mine voluntariatul înseamnă muncă în echipă, comunitate și unitate. Să încep să fac voluntariat a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Mi-a deschis ochii la o cu totul altă lume față de cea pe care o cunoșteam înainte, m-a făcut să fiu mai răbdătoare, mai atentă și mai bună cu persoanele din jurul meu și m-a făcut să fiu persoana care sunt astăzi.
R: Care activitate de voluntariat te definește?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Vreau să cred că toate activitățile mă definesc într-un fel sau altul, pentru că au fost activități pe care le-am făcut cu plăcere și implicare si care mi-au adus momente pline de fericire și amintiri frumoase.
R: Cum au primit beneficiarii acțiunile voastre de voluntariat?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Tot ce pot să sper e că au primit o nouă prietenă, pentru că eu pot spune că după experiența mea de voluntariat, mi-am făcut numeroși prieteni, fiecare unic în felul său și de la care am învățat lecții pe care le voi duce cu mine pe tot parcursul vieții mele.
R: Care au fost cele mai emotionante momente în activitățiile de voluntariat?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Au fost multe momente emoționante, am râs, am și plâns, dar probabil cel mai emoționant lucru pentru mine a fost să văd progresele copiilor și cât de mult s-au schimbat și au crescut în fața ochilor mei în doar câteva luni, și să știu că am avut un impact asupra lor, oricât de mic ar fi fost acela, înseamnă enorm pentru mine, este un sentiment copleșitor, dar în cel mai bun mod posibil.
Rep: Cui vrei să-i aduci mulțumiri pentru ceea ce esti tu astăzi?
Petra Alexia, voluntar în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
– Aș vrea să le mulțumesc tuturor persoanelor care sunt în viața mea acum, care m-au sprijinit și care au fost alături de mine mereu.
Sîrbu Roxana Marcela, psiholog în cadrul Asociației Autism Câmpia Turzii:
-Alexia este parte din familia noastră…Alexia ne amintește de un lan de floarea soarelui…când spui Alexia e ca și cum ai aduce o dată cu numele ei gingășia, căldura și strălucirea unei raze de soare. Pentru noi, a fost și este o piesă importantă din puzzle-ul nostru multicolor care ne întregește. Îi suntem recunoscători pentru că zi de zi a fost alături de noi, pentru toată implicarea și dăruirea ei, pentru tot ceea ce a făcut pentru noi și pentru copilașii noștri dragi. Ajutorul venit din partea ei a fost de un real folos! Îți mulțumim, draga noastră, pentru tot!
Dodu Alin – Voluntariatul, pentru mine însemnă, o mare familie.
Rep: Pentru început vreau să îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu săptămânalului Ziarul 21, mă înclin cu respect în fața ta pentru ceea ce faci pentru comunitatea din Câmpia Turzii și nu numai. Îmi spui câteva date biografice?
Rep: Mă numesc Dodu Claudiu Alin, am 27 de ani, sunt din Câmpia Turzii, iar acum sunt militar în cadrul Bazei 71 Aeriene din Câmpia Turzii.
Rep: Cine te-a îndrumat și cum ai ajuns spre voluntariat?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Am fost îndrumat de către Dăncilă Emanuel de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, să mă alatur asociației Organizația Studenților pentu Natură (OSPN) și Cozac Bogdan m-a îndrumat să mă alătur Asociatiei Civice pentru Initiatriva și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii.
R: De cât timp ești voluntar?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Sunt voluntar din 2014 la OSPN (Organizația Studenților pentu Natură), iar din 2015 la Asociația Civică pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară (ACIAC) Câmpia Turzii.
R: Ce îți place cel mai mult de la voluntariat?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Activitățile pe care le desfășurăm, având ca scop sprijinirea oamenilor și pentru bucuria copiilor.
R: De ce ați ales să faceți voluntariat?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Sunt oameni cu diverse nevoi, probleme, care, au nevoie de sprijin pentru a reuși să treacă mai ușor peste încercările vieții.
R: Descrie trei activități care ți-au plăcut?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Aș putea spune că fiecare activitate pe care am desfășurat-o este specială. Să spun doar trei activități, îmi este greu să aleg:
• Crosul omeniei, campanile umanitarăde stranger de fonduri bănești, organizată pentru suferința d-nului Dorin Rosu;
• Vânătoarea de dulciuri, activitate pentru copii;
• Carnavalul Verii, concurs de desene, costume de carnaval și spectacol în care artiștii sunt copiii de la diferite formații locale;
R: Cine au fost beneficiarii acțiunii de voluntariat?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Beneficiarii acțiunilor de voluntariat sunt copiii, comunitatea locală și nu numai.
Rep: Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Voluntariatul, pentru mine însemnă, o mare familie. Ne bucurăm împreună de reușite și încercăm mereu să ne îmbuntățim, să identificăm minusurile să le transformăm în plusuri.
R: Care activitate de voluntariat te definește?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Nu aș putea spune că o activitate m-ar defini mai mult sau mai puțin, toate activitățile la care am participat mă definesc.
R: Cum au primit beneficiarii acțiunile voastre de voluntariat?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Mereu am văzut la fiecare activitate, oameni cu zâmbetul pe buze, cred că activitățile pe care le-am desfășutat au fost bine primite și cu o dorință de continuitate.
R: Care au fost cele mai emotionante momente.
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
– Cel mai important și emoționant moment a fost când am dus alimente primite de la Banca de Alimente, famililor nevoiașe din comunitățiile de la ICAR și Goldiș din localitate. Un alt moment emoționant a fost atunci când am fost declarat Voluntarul anului în 2019, de asemenea atunci când oameni de bine au venit în ajutorul cazurilor umanitare cu inima deschisă la activitatile care le-am avut.
Rep: Cui vrei să-i aduci mulțumiri pentru ceea ce esti tu astăzi?
Dodu Alin, voluntar al Asociației Civice pentru Inițiativă și Acțiune Comunitară Câmpia Turzii:
-Vreau să-i mulțumesc bunului Dumnezeu, părinților, celor de la Organizația Studenților pentu Natură care m-au inițiat activitatea de voluntariat dar și d-nului Nicușor Lăcătuș și colegilor de la ACIAC.
Lăcătuș Nicușor, coordonator departament activități ACIAC:
-Despre Alin Dodu pot să vă spun că este un voluntar complet, un voluntary util aociației noastre. E un voluntar bun la orice e de făcut, e primul la care apelez deoarece are un suflet imens de bun. Are un ,,defect” nu știe să zică NU. Oricine îi cere ajutorul o face necondiționat. În curând el va face pasul ca membru deplin în cadrul asociației. Îi mulțumesc pentru asta.
Belea Andra – Am ales să fac voluntariat, am făcut-o pentru a încerca ceva nou și pentru a dobândi experiențe.
Rep: Pentru început vreau să îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu săptămânalului Ziar 21, mă înclin cu respect în fața ta pentru ceea ce faci pentru comunitatea din Câmpia Turzii și nu numai. Îmi spui câteva date biografice?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Mă numesc Andra Belea, am 18 ani și învăț la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din Turda. În timpul liceului am participat la diverse activități de voluntariat, dar odată ce am intrat în clasa a douăsprezecea am încetat activitatea de voluntariat, pentru a prioritiza tot ce ține de școală și de Bacalaureat.
R: Cine te-a îndrumat și cum ai ajuns spre voluntariat?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Până de curând, am activat în cadrul organizației AMoS ED. Aflasem de acest ONG de la niște prieteni de familie prin clasa a șaptea, așa că abia am așteptat să ajung la liceu ca să mă pot înscrie. De asemenea, am fost designer grafic în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor și am mai fost voluntar la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru din Turda.
R: De cât timp ești voluntar?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-La AMoS ED am fost voluntar timp de trei ani, la Consiliul Școlar al Elevilor aproape un an, iar în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Turda timp de o săptămână.
R: Ce îți place cel mai mult de la voluntariat?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Cel mai mult îmi place faptul că învăț lucruri noi și îmi dezvolt abilitățile în timp ce fac un bine.
R: De ce ați ales să faceți voluntariat?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-De fiecare dată când am ales să fac voluntariat, am făcut-o pentru a încerca ceva nou și pentru a dobândi experiențe.
R: Descrie trei activitati care ți-au plăcut.
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Am avut parte de o grămadă de activități care mi-au plăcut, dar printre cele mai speciale se enumeră Connect:ED, un proiect prin care se donează și se distribuie aparatură (laptopuri, calculatoare etc.) pentru copiii care nu au; Choose Your Future, niște conferințe la care au participat diverși avocați, doctori și oameni de afaceri, pentru a ajuta elevii liceului să-și aleagă o carieră și Festivalul Internațional de Teatru Turda, care a fost o experiență inedită pentru mine.
R: Cine au fost beneficiarii acțiunii de voluntariat?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-În general, beneficiarii acțiunilor de voluntariat la care am participat sunt copiii și tinerii din zona Arieș.
R: Ce înseamnă pentru tine voluntariatul?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Pentru mine, voluntariatul înseamnă să-mi demonstrez abilitățile în timp ce îi ajut pe cei din jurul meu.
R: Care activitate de voluntariat te definește?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Nu îmi place să mă rezum la un singur tip de activitate, dar cea care îmi aduce cea mai mare satisfacție este cea care implică designul grafic. Am creat design-uri pentru stickere, afișe, postări pe rețele sociale și mi-am dat seama că asta îmi place la nebunie.
R: Cum au primit beneficiarii acțiunile voastre de voluntariat?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Acțiunile de voluntariat la care am participat au fost primite într-un mod pozitiv de către beneficiari.
R: Care au fost cele mai emotionante momente?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Cel mai emoționant moment a fost cel în care a trebuit să renunț la activitățile de voluntariat și să îmi iau rămas bun de la colegi.
Rep: Cui vrei să-i aduci mulțumiri pentru ceea ce esti tu astăzi?
Belea Andra, voluntar în cadrul organizației AMoS ED:
-Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor cu care am „voluntărit”. Am avut parte de niște experiențe minunate alături de voi și de la fiecare am avut câte ceva de învățat.