<
Actualitate

Video. Ziua Armatei Române, marcată la Câmpia Turzii

Ca de fiecare dată, în fiecare an, pe data de 25 octombrie, Câmpia Turzii își sărbătorește eroii neamului, pilonul societății, Armata Română.
Evenimentul a început prin ceremonialul religios oficiat de 4 preoți slujitori și un preot militar. Dupa acest moment, în care soborul de preoți a mulțumit lui Dumnezeu pentru protejarea și binecuvântarea adusă Armatei Române, au avut loc alocuțiunile susținute de către edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan și comandantul Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, dnul. Comandor Marius Mihai Oatu.

„Suntem în An de Centenar și sărbătorim 100 de ani de unitate națională, însă această unitate nu ar fi fost posibilă fără două citate extrem de importante:
„Pe aici nu se trece!”, rostit de marele general, Averescu, în Primul Război Mondial, și „Ostași vă ordon, treceți Prutul!”, rostit de mareșalul, Ion Antonescu – în a doua conflagrație mondială.
Tocmai din aceste motive, se cuvine să avem recunoștință și un amplu respect pentru fiecare soldat român, indiferent că face parte din Trupele Terestre, Aeriene sau Marine.” Au fost câteva cuvinte din alocuțiunea rostită de Dorin Lojigan.

„Zi de referință pentru conștiința poporului român, 25 octombrie Ziua Armatei României, reprezintă simbolul jertfelor de sânge prin care soldații au căzut pe câmpurile de luptă. Aceasta zi de 25 octombrie rămâne întipărită în sufletele tuturor românilor, ca fiind ziua în care țara sărbătorește Armata și pe cei care au fost și care sunt în slujba ei.” Comandantul Bazei 71 Aeriene, Marius Mihai Ouatu.

După acest moment în care atât edilul municipiului Câmpia Turzii cât și comandantul Bazei 71 Aeriene, au adus în fața audienței, câteva idei din istoria Armatei Române, s-au depus coroane de flori în cinstea eroilor neamului, pe „Imnul Eroilor” intonat de Fanfara Promenada.

Defilarea trupelor și a tehnicii militare precum și un survol a 3 elicoptere ale Bazei 71 Aeriană, au făcut deliciul celor prezenți.
De asemnea, în Piața Tricolorului și în sala de ședințe a Palatului Cultural, s-a putut vedea o expoziție statică de tehnică militară.

Scurt istoric.
În seara zilei de 24 octombrie 1944, după luni întregi de lupte susținute, pentru eliberarea Ardealului, Armata României se afla „la porțile” orașului Carei, ultima bucată de pământ sub dominație străină.

Din respect față de Majestatea Sa, Regele Mihai I, a cărui zi de naștere se aniversa o zi mai târziu, ostașii români au așteptat până în zorii zilei de 25 octombrie pentru atacul final, un atac care urma să elibereze Careiul și cu el, întregul teritoriu actual al țării.

Tot în acea zi de 25 octombrie s-a creat și drumul victorios al oștirii române către Munții Tatra din Slovacia, astfel că – în memoria faptelor de bravură ale eroilor noștri, această zi a fost declarată Ziua Armatei Române.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS