Video. Voievodul Mihai Viteazul a fost comemorat la Mănăstirea “Mihai Vodă” din Turda

Mihai Viteazul, fiul lui Pătrașcu cel Bun (domn al Țării Românești între 1554-1557), a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinți, mare stolnic, mare postelnic, până la mare ban al Craiovei (1593). În septembrie 1593, devine domn al Țării Românești (1593-1601), cu sprijinul unor puternice familii boierești precum Buzeștii și Cantacuzinii, precum și al principelui Transilvaniei Sigismund Bathory.

La sfârșitul secolului al XVI-lea Țările Române cunoșteau pe plan intern cea mai puternică creștere de până atunci a dependenței lor față de Poarta otomană, autonomia internă fiind grav știrbită, în timp ce pe plan extern se afirma politica expansionistă a celor trei mari puteri vecine — Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic și Polonia. În plan intern, conștient de rolul important ce revenea puterii centrale în lupta pentru independență, Mihai Viteazul a acționat pentru întăririi autorității domnești. O cronică oficială a domniei acestuia a fost alcătuită de marele logofăt Teodosie Rudeanu.

S-a remarcat rapid ca un luptător pentru independență, dar și pentru apărarea cauzei creștinătății, luând singur inițiativa alăturării la Liga Sfântă. Politica sa antiotomană s-a concretizat în sistemul de alianțe politico-militare ale țărilor române din 1594. Războiul antiotoman începe la 13 noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor turci și a oștii de ieniceri de la București, după care în perioada decembrie 1594—ianuarie 1595 se extinde spre Dunăre, la Giurgiu, Rusciuc ș.a. Mihai Viteazul și-a organizat o armată proprie, de mercenari, alcătuită din poloni, secui, cazaci, sârbi etc., precum și unități de călărași, roșii, unități de dărăbanți, la care s-au adăugat voluntari de la sud de Dunăre.

În august 1595, oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa trece Dunărea la Giurgiu. După celebra bătălie de la Călugăreni (13/23 august 1595), în zona mlăștinoasă a Neajlovului, armata otomană ocupă Bucureștii și Târgoviștea, dar în octombrie 1595 oștile unite din Țara Românească, Moldova și Transilvania îi silesc pe otomani să bată în retragere. Tot în octombrie 1595 oastea turcă suferă o grea înfrângere la Giurgiu, fapt care a însemnat asigurarea independenței Țării Românești. În 1596 continuă luptele cu turcii în sudul Dunării, unde are loc o expediție balcanică condusă de Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul.

La 30 mai/9 iunie 1598 este încheiat un tratat de prietenie și alianță militară între Mihai Viteazul și împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, prin care Mihai Viteazul recunoștea suzeranitatea împăratului, iar acesta recunoștea independența Țării Românești.

Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, renunță la tron în 1598, apoi din nou în 1599, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. Ca atare, în Transilvania și în Moldova, prin Andrei Bathory respectiv Ieremia Movilă, ambii dușmani ai lui Mihai Viteazul, se consolidase poziția adepților unei politici favorabile alianței cu turcii. Cu acordul tacit al Porții, cei doi îi cer lui Mihai Viteazul să părăsescă tronul și țara, fiind amenințată astfel însăși independența Țării Românești.

Atât timp cât dincolo de Carpați — locul de refugiu în cazul invaziei otomane — era un principe ostil, domnia lui Mihai rămânea amenințată, cu atât mai mult cu cât voievodul era confruntat cu opoziția unor grupări boierești sprijinite de Polonia amintește istoricul Florin Constantiniu în volumul O istorie sinceră a poporului român (Editura Univers enciclopedic, București, 2002).

Înțelegând că aceste împrejurări făceau greu realizabile o alianță creștină generală sau una mai restrânsă românească împotriva turcilor, Mihai Viteazul a luat inițiativa înlăturării lui Andrei Bathory, a trecut munții și a înfrânt oastea acestuia în bătălia de la Șelimbăr, lângă Sibiu (18/28 octombrie 1599). La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a intrat, cu mare alai, în Alba Iulia.

Aceleași considerente de securitate — eliminarea lui Ieremia Movilă, care se manifestase ca dușman al lui Mihai — au determinat campania domnului muntean în Moldova, adusă și ea sub autoritatea sa (1600), scrie istoricul Florin Constantiniu. Într-un hrisov emis la Iași la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei.

Mihai Viteazul a realizat prima încercare de unificare politică a teritoriului românesc, pentru prima dată în istorie cele trei țări române fiind unite sub aceeași conducere. Unirea a fost determinată de necesitatea creării unui puternic front antiotoman și înlesnită de legăturile economice, politice, culturale existente între cele trei țări române în Evul Mediu.

Generalul Basta, unul dintre adversarii cei mai înverșunați ai voievodului

Unirea realizată de Mihai Viteazul a coalizat însă împotriva sa pe toți cei care își vedeau amenințate planurile de hegemonie politică în regiune. Împăratul Rudolf al II-lea nu dorea domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania, iar generalul său Gheorghe Basta era unul dintre adversarii cei mai înverșunați ai voievodului muntean. De asemenea, nobilimea maghiară din Transilvania era ostilă lui Mihai Viteazul ca urmare a măsurilor luate de acesta. În septembrie 1600, Mihai Viteazul este înfrânt de oastea lui Basta și a nobilimii maghiare în lupta de la Mirăslău, apoi în octombrie 1600 oastea polonă condusă de Jan Zamoyski ocupă Moldova, iar Ieremia Movilă este reinstalat domn.

În ianuarie 1601, Mihai Viteazul ajunge la curtea imperială de la Viena, pentru a cere ajutor. El redactează aici un memoriu către împărat, precum și o celebră autobiografie, adresată ducelui Cosimo de Toscana, o cronică a luptelor sale cu Imperiul otoman. În contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea acceptă să-l susțină pe domnul român. Aliați, Mihai Viteazul și Gheorghe Basta ies victorioși în bătălia de la Guruslău (3/13 august 1601) împotriva lui Sigismund Bathory.

Generalul Gheorghe Basta avea însă ambiții proprii, fiind convins totodată că împăratul habsburg dorea Transilvania pentru imperiu. Din ordinul său, la 9/19 august 1601 Mihai Viteazul este ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, în apropiere de Turda. Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost adus în Țara Românească de unul dintre căpitanii fostului domn și înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Dealu, de lângă Târgoviște. (Sursa: Agerpres)