S-au făcut de râs. Defilarea de 1 decembrie a plutonului ales de Jandarmeria Cluj a fost una dezastruoasă. Instituția își cere scuze public pentru lipsa de pregătire.
Reprezentanții Jandarmeriei Cluj au transmis un mesaj în care își cer scuze public pentru lipsa de pregătire a plutonului ales să defileze de 1 decembrie în Cluj-Napoca.
„Jandarmeria își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj-Napoca astăzi. Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat.
În plan intern se vor face verificări asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”, a transmis Jandarmeria Cluj.