Marți, 17 septembrie 2019, în Sala Europa a Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate detalii despre stadiul lucrărilor CAA privind ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020’’
În conferința de presă organizată de administrația locală din Câmpia Turzii, directorul Companiei de Apa Arieș, Bogdan Bobic, a venit să explice cetățenilor, prin intermediul presei, situația lucrărilor de reabilitare conducte apă-canal, prin „Pasul 2”, proiect care aduce în Câmpia Turzii peste 40 milioane euro.
Alături de Bogdan Bobic s-a aflat Horațiu Păcurar, coordonator de contract pentru Câmpia Turzii și domnul Mitu Cristian de la Supervizor.
„După cum știți, în toamna anului trecut s-a semnat contractul de lucrări aferent muncipiului Câmpia Turzii. Valoare contractului este de aproximativ 67 milioane lei. Câmpia Turzii și Turda sunt cele mai importante localități unde operăm însă și comunele din arealul nostru sunt importante, unde sperăm ca în curând să începem lucrările.
În Câmpia Turzii, în momentul de față, avem un stadiu fizic destul de redus, ne-am dori ca și constructorul să se mobilizeze mai bine, dar totuși am reușit să intervenim pe o serie de străzi, în acest moment intervenim pe 6 străzi, urmând ca până la sfârșitul anului să finalizam câteva dintre ele și să intrăm pe alte artere.
Turda și Câmpia Turzii, au același constructor, care teoretic ar trebui să aibă echipe, din păcate are doar 10 echipe. Reabilitarea colectorului principal, zona de intrare către stația de epurare, practic jumătate din valoarea contractului o reprezintă această lucrare. O lucrare care trebuie să o realizăm în strânsă corelare cu Primăria pentru că o să creeze mult disconfort și în trafic”, a declarat directorul Companiei de Apă Arieș, Bogdan Bobic.
Străzile pe care lucrările au fost finalizate sau sunt lucrări în desfășurare: Viitorului, George Enescu, Iancu Jianu, George Coșbuc, Grădinarilor, Școlii, 1 Mai, Livezii și Spicului.
Urmează se se intervină pe: Zona Petrilaca, Teilor și Republicii.
Toată conferința de presa o puteți urmări în video-ul de mai jos