<
Actualitate

Video. Seară magică la Câmpia Turzii

Seara de 12 ianuarie a fost dedicată la Câmpia Turzii, magiei şi iluzionismului. Gazda spectacolelor adhoc din masă în masă a fost restaurantul Milexim. Aici am avut plăcerea să îl cunoştem pe Iulan Doda, iluzionist orginar din Alba Iulia. Acesta este student la Facultatea de Drept şi pe lânga Iluzionismul care este ocupația sa principală, acesta mai antrenează copii la fotbal, două pasiuni distincte dar care au un făgaş comun după cum a declarat Iulian.

Acesta ne-a surprins chiar din momentul interviului cand ne-a oferit o carte de vizită în flăcari. Iulian practică această meserie de 20 de ani, a început să studize de la vârsta de 19 ani arta magiei şi îndeletnicirile acesteia. El a avut ca inspirație câteva clipuri cu David Copperfield care l-au impulsionat foarte tare şi de atunci a început să studieze această artă.

“Din punctul meu de vedere, magia este o artă care aș vrea să se dezvolte iar oamenii să vadă tot mai multe spectacole de acest fel, pentru că aceste spectacole îți dau o stare aparte”.

Iulian nu a avut spectacole în zona Turda-Câmpia Turzii, dar intenționează să vină şi în această zonă, “pentru că oamenii sunt deosebiți şi sunt convins că publicul de aici mă va aprecia şi mă va aplauda pentru ceea ce fac eu” a mai spus Iulian. Acest tip de spectacol se pretează de la petreceri pentru copii până la nunți şi evenimente corporate şi alte evenimente private.

Magicianul poate fi găsit pe rețeaua de socializare Facebook, Iulian Doda, şi tot acolo puteți lua legătura cu el pentru diferite trucuri de iluzionism şi magie și pentru evenimentele la care doriți să ia parte.
Iulian Doda a ajuns la Câmpia Turzii prin intermediul lui Andrei Lascău, acesta este liber profesionist şi un viitor entertainer , acesta l-a cunoscut pe Iulian prin intermediul unui live pe rețeaua de socializare Facebook. Acestia au devenit mai mult decăt prieteni după cum declară Andrei, iar Iulian a acceptat invitația acestuia să vină să facă căteva trucuri de magie în restaurantul Milexim din Campia Turzii. Andrei s-a gâdit să îi invite la Câmpia Turzii pe Iulian pentru că nu au mai fost astfel de spectacole în oraş, el spunând: “Sper ca lumea să aprecieze acest tip de spectacol, mai ales că în această seară Iulian a venit de plăcere să încânte publicul cu magia sa”.

Clienții restaurantului Milexim au rămas relativ şocați de ce poate să iasă din măinile lui Iulian, acesta a mers aleator pe la mese, iar cu acceptul clienților, acesta le-a prezentat diferite iluzii şi magii care i-au lăsat cu gura căscată.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS