Seria interviurilor artiştilor locali continuă, săptămâna aceasta l-am avut onoarea să îl avem invitat la această rubrică “portret de artist” deşi el nu se consideră un artist, pe Ciui Manole Gavril. Manole este originar din Beclean, județul Bistrița Năsăud în 1963 şi este profesor de biologie la Triteni de 30 de ani.
Pasiunea pentru frumos nu neapărat pentru artă ci pentru tot ce este frumos, de când era mic lui Manole i-au plăcut puii de absolut orice animal şi arta a venit la pachet, nu neapărat arta, mai mult culorile au venit la pachet cu pasiunea pentru frumos. Culorile le-a descoperit prin anii ’80 când a fost nevoiet să rămână singur la Sângeorgi Băi, iar atunci mentorul său Dumitraş Maxim, l-a luat de mânuță şi l-a introdus în lumea fantastică a culorilor. Cam de atunci a început să picteze, deşi talent la desen nu prea a avut, în şcoală nu se vedea să ajungă să picteze, dar îi plăcea, totuşi la grădiniță a făcut un tren iar acel desen a fost pus la revista şcolii, iar Manole a rămas foarte încântat. Satul său originar este pe malul Someşului, iar undeva trecea trenul de la Năsăud spre Becelan, pe care îl vedea în fiecare zi, şi de atunci a rămas marcat de trenuri, chiar şi astăzi mai face lucrări cu trenuri. Întâmplător Manole predă şi desen şi le spune copiilor că toți sunt mai talentați ca el pe vremea când Manole era ca şi ei.
Pentru desen nu a făcut studii de specialitate dar pentru pictură a lucrat cu Dumitraş Maxim, şi a abolvit Şcoala Populară de Artă, dar deja era cunoscut în lumea picturii la nivel de județ, mai ales că a luat locul 1 la Cântarea României pe județ, iar ulterior la Craiova locul al trei-lea, o lucrare care interpreta o iarnă, o iarnă de la Sângeorgi Băi, în 1987 a fost premiată la Cântarea României la categoria “pictori amatori”. Acela a fost certifiactul de naştere în lumea culorilor, nu în lumea artei, deoarece Manole nu se consider artist.
Lui Manole îi place tot ce e frumos, pe lângă pictură îi place să lucreze în lemn, dar nu să sculpteze, mai mult spre dulgerie decât spre sculptură. Mai nou îi plac plantele îi place să lucreze în grădină şi să admire frumusețea plantelor din grădină. Îi plac plantele şi animalele de când era mic, îi place frumosul din verdeața grădinii încă de când era mic, de când a deschis ochii.
La expoziții Manole a participat la peste 200-300, personale peste 50-60, dinte care şi la Galeria de Artă din Turda, dar şi în afara țării, felul său de a fi, nu este să se expună, foarte mult. Dacă ar fi să îşi aleagă un pictor dintre cei care îi vede foarte buni, Manole l-ar alege pe Gavril Gavrilaş, poate lumea nici nu a auzit de el, dar este un pictor, poate unul drintre cei mai buni pe care i-a văzut până acum, un om modest, care a expus peste tot, undeva. Aceştia sunt artişi adevărați care nu se înping în față, nu ies cu orice ocazie la înaintare, aceştia sunt artişti adevărați care îşi trăiesc clipa, restul sunt foarte mulți clovni care se manifestă cu grozăvii şi extravaganțe. Pe măsură ce lucrezi mai mult în culori îți dai seama cât de mic eşti şi câte ai putea să faci, cam în orice domeniu pe măsură ce aprofundezi un domeniu şi intri în el, la început te fascinează dar pe urmă îți dai seama câte ai de făcut pe măsură ce descoperi frumusețea acelui domeniu, poate te atrage foarte mult dar îți dai seama cât eşti de mic. Şi de multe ori mi-am dat seama cât sunt de mic, dar Manole a văzut oameni care nu îşi dau seama cât sunt de mici. În şcoala generală diriginetele lui Manole era profesor de matematică iar în toate orele de dirigenție făcea matematică, o singură oră a ținut dirigenția, iar atunci le-a spus o poveste “Hainele de aur ale împăratului”, a fost ce-a mai frumoasă oră de dirigenție pe care Manole a vazut-o în viața sa. Ulterior şi-a dat seama că hainele împăratului că împăratul e gol, cât de mult se potriveşte cu lumea de astăzi, mai ales cu lumea artistică.
Manole a observant că pictorii fumează pipă, Manole şi-a făcut o celecție de 15-16 pipe, Manole a primit de la fiica sa un tutun norvegian special pentru pipe cu o aromă şi gust intens iar ulterior a observat cât snobism e şi in acest fapt. Defapt cel care fumează pipă cu un tutun care degajă un miros şi fum intens si aromat aşteaptă defapt să vină lumea la el să îl intrebe de unde are acel tutun şi să se mire de aroma şi fumul creat, deci nu e plăcerea de a fuma, ci plăcerea de al întreba lumea de tutun de a rămâne cu gura căscată, este mai mult o fală, o laudă. Manole încearcă să scoată din el toate chestiile care duc spre snobism.
În opinia lui Manole publicul turdean nu e şcolat ca să vină la galeria de artă, publicul nu e şcolat pentru galeria de arta, nu înțelege mare lucru, nu vede frumusețea tablourilor, dar nu trebuie condamnat pentru asta pentru că fiecare om are greutățile lui, problemele lui , de unde să fie publicul şcolat, din moment ce în şcoli, la clasa a 8-a se face o oră de desen odată la două săptămâni, într-o ora nu ai cum să faci şi cultura artei, publicul turdean vine pentru ca eşti amic cu expozantul, publicul turdean este şcolat să vadă anumite culori care atrag ochii dar nu intră în profunzimea lucrării, acolo unde este esența. o persoană care a savurat un tablou să încerce să meargă în spatele tabloului în profunzimea lui în gândul lui să vrea să îl vada de cât mai multe ori. Manole are un respect foarte mare pentru cine simte lucrările care le apreciază la adevărata lor valoare şi nu uită de lucrare după două zile, în general cei cu studii superioare sunt aceste persoane.