<
Actualitate

Video. Portret de actor cu Maria Mihaela Deceanu, actor al TAMT

Seria interviurilor cu actorii teatrului “Aureliu Manea” se apropie de final.

În această săptămână am avut onorea de a o avea a invitată pe doamna Maria Mihaela Deceanu.

Mihalea este născută în Turda, dintotdeauna a cochetat cu scena, prima întâlnire cu scena a avut-o pe la trei ani, când a fost invitată să cânte la o serbare cu ocazia Crăciunului, la policlinica de atunci, actualmente în acea clădire funcționează acum Polița Turda, iar Mihaela a rămas neplăcut surpinză că în timp ce ea cânta lumea se amuza pe pricina ei, plecând acasă cu un gust amar. Doar că publicul a fost amuzat că o fetiță de 3 ani a avut curaj să cânte la un asemenea auditoriu. Mai apoi la şcoală, Mihalea a participat la toate concursurile şi festivalurile, recitaluri de poezie, muzică, coruri, iar datorită unor dascăli de excepție, începând cu învățătoarea Dragoste Maria şi până la profesorii Potârniche Petru şi alți dascăli, a fost promovată în activitatea cultural artistică a şcolilor din care a făcut parte. Mihaela a terminat Facultatea de Sociologie, pe care nu a absolvit-o, deci nu ş-a dat licența, în schimb ea a urmat cursurile şcolii Populare de Artă, secția regie-teatru, pe care a absolvit-o, ba mai mult, a absolvit-o cu nota maximă.

Întâlnirea Mihaelei cu teatru a fost dintotdeuna, iar cu teatru, din şcoala generală. Ea nu crede c-a ales în mod special teatru, ci teatru a ales-o pe ea, întrucât într-o perioadă în care nu existau actori, iar facultatea de teatru se absolvea foarte greu, a fost organizat la Turda un concurs la teatru iar Mihaela a participat şi a avut norocul să fie printre cei acceeptați.
Teatrul parcă renaşte, din ce în ce mai multă lume doreşte să vadă spectacole de teatru, lumea s-a plictisit de televiziune, de atâtea seriale şi lumea vrea teatru, pentru că este arta cuvântului şi să nu uităm că fiecare spectacol de teatru este altceva, dacă într-un film o secvență ori de câte ori ne uităm la ea, este aceeaşi, identică, în teatru, un spectacol este mereu altul.


Mihaela se implică în multe proiecte, ultimul care s-a bucurat de mare succes, datorită actorilor tineri si foarte buni, a fost cu elevii de la liceele din Turda, la festivalul de teatru pentru adolsecenți, inițiat de managerul teatrului “Aureliu Manea”, Cătălin Grigoraş, un proiect la care copii au răspuns cu foarte mult entuziasm şi  care a fost de maxim succes.
Mihalea iubeşte pulicul turdean, suferă de un patriotism local uneori exagerat, dar faptul că în Turda există un teatru, este extraordinar, nu multe oraşe se bucură de un asemenea lăcaş de cultură şi cu asemena vechime.

Vă aşteptăm la teatru, aici învățam arta cuvântului şi ştim foarte bine, la început a fost cuvântul!

Ne vedem la teatru !

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS