Un polițist local din Turda a oprit un șofer și a amenințat că îl încătușează, dacă nu prezintă permisul de conducere. Oamenii sunt surprinși, dar legea îi dă voie polițistului local să recurgă la forță, dacă e cazul.
”Arestare pentru ca nu i-a dat permisul de conducere. Dati distribuire sa vada toata lumea ce e la Turda”, a relatat cel care a postat imaginile pe Facebook.
Legea poliţiei locale nr. 155/2010 prevede că aceștia pot constata ”contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap”.
Polițistul local poate folosi forța
Alte drepturi și obligații ale polițiștilor locali:
”f) să folosească forţa, în condiţiile legii, proporţional cu starea de fapt care justifică utilizarea acesteia, în cazul nerespectării dispoziţiilor pe care le-a dat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
g) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;
h) să conducă la sediul poliţiei locale sau al unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române pe cei care prin acţiunile lor periclitează integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanelor, ordinea publică ori alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 12 ore din momentul depistării, ca măsură administrativă”.
Sursa. Stiri de Cluj.
Video. internet