<
Actualitate

Video. PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE ȘI ÎNȘELĂCIUNE

La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au efectuat 5 percheziție domiciliare, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (15 acte materiale) și înșelăciune.

Perchizițiile au fost derulate la domiciliile a 2 persoane fizice, precum și la sediile a 3 persoane juridice, respectiv o instituție publică, un centru pentru persoane vârstnice și un operator economic din municipiul Turda.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2023, o femeie, de 55 de ani, din Turda, funcționar în cadrul unei instituții, ar fi întocmit mai multe înscrisuri oficiale din domeniul de medicină, fără a avea acest drept, pe care le-ar fi remis unor persoane fizice și juridice.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe documente cu valoare probatorie, dar și alte bunuri de interes în cauză.

Cercetările au fost demarate de către Biroul de Investigații Criminale Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în urma sesizării făcute de reprezentanții unei instituții publice din municipiul Turda.

În urma verificărilor efectuate, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj și cei ai Direcției de Sănătate Publică Cluj au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.000 de lei.

Pentru respectarea întregului cadru normativ care reglementează activitatea operatorilor economici, acțiunea a beneficiat sprijinul Biroului de Ordine Publică Turda, Secției 9 Poliție Rurală Turda, Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme Exprozivi și Substanțe Periculoase, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj-Detașamentul 4 Turda, Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj și Direcției de Sănătate Publică Cluj.

VID-20240328-WA0003

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS