Primarul municipiului Turda, Cristian Matei a dat publicității investițiile în infrastructura de educație din Turda.
„Elevii din școlile turdene vor beneficia de condiţii moderne de învăţământ datorită investițiilor din fondurile accesate de administrația locală prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)!✒️
Lucrările de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a unităţilor de învăţământ din Turda sunt în plină desfășurare! La Școala Profesională Poiana investițiile au o valoare de peste 1 milion de lei și cuprind lucrări cum ar fi reabilitare termică clădire, înlocuire tâmplării exterioare, reabilitare acoperiș, amenajări interioare și dotări.
Cu ajutorul acestor finanțări vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare, în vederea desfășurării în bune condiții a procesului educațional, în patru școli din municipiul Turda, după cum urmează:
➡️ Școala Gimnazială “Teodor Murășanu“ – Valoare: 2.660.514,70 lei; Școala Profesională Poiana – Valoare: 1.087.912,10 lei; Lucrări de reabilitare și modernizare la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu,,- Valoare: 810.960 lei; Liceul Teoretic ,,Liviu Rebreanu,, – Valoare: 3.384.950,20 lei”, a anunțat edilul turdean.