Video. Interviu cu Mihai Răzvan Neagu

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Mihai Răzvan Neagu este profesor de istorie la Colegiul Tehnic din Turda, iar în timpul liber, are ca pasiune cercetarea istoriei.
Pasiunea lui Răzvan pentru istorie este destul de veche, încă din şcoala generală Răzvan a avut înclinații spre istorie. Din clasele primare, Răzvan îşi aminteşte de lecțiile care erau atunci la istorie, despre marii voievozi ai României, despre războaiele pe care le-au purtat aceştia.

Răzvan crede că aceste lucruri l-au atras şi începând de atunci practic Răzvan a devenit în timp un cercetător în istorie şi un pasionat ala acestei minunate ştiințe care este până la urmă istoria.
Răzvan este absolvent al Colegiului Național Mihai Viteazu din Turda, aici a descoperit cu adevărat ce înseamnă istoria, aici a avut marea plăcere şi onoare, dar mai ales norocul, de a-l avea ca şi profesor de istorie pe domnul Alexandru Dărăban. Acesta din urmă,văzând aplecarea pentru istorie a lui Răzvan a ştiut să îi cultive această pasiune şi practic să o ridice la cele mai înalte standarde. Profesorul Alexandru Dărăban este primul mentor a lui Răzvan în studiul istoriei, la un nivel profesionist.
Începând din liceu, Răzvan nu şi-a dorit să devină altceva decât profesor de istorie, ceea ce este în ziua de astăzi, traiectoria sa profesională a fost una destul de liniară, fără urcuşuri sau coborâşuri, începând de prin clasa a X-a Răzvan a ştiut că asta vrea să facă şi că o va face până la sfârşit. Această ocupație îl şi defineşte ca meserie, ca om şi ca profesionist în ale istoriei.

Până în prezent, Răzvan este autorul a șase cărți, pe care le-a scris singur, plus alte patru în colaborare. Debutul a fost un pic mai dificil, prima carte este legată de subiectul tezei sale de doctorat, este practic publicarea tezei de doctorat, care a văzut lumina tiparului în anul 2013. Cartea are un subiect care nu a mai fost abordat până în momentul în care Răzvan l-a studiat, este vorba de ”Politica beneficială a papalităţii de la Avignon în Transilvania 1305-1378”, realizată sub îndrumarea științifică a prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române. Este o carte care investighează practic, cum şi în ce fel s-au insinuat aceşti papi francezi care rezidau la Avignon în cadrul bisericii catolice locale din Tranzilvania în secolul al XIV-lea cu tot ceea ce presupunea aceasta, inclusiv relațiile cu regii Ungariei, practic acesta a fost debutul editorial a lui Răzvan.

Pe lângă cărți Răzvan a mai scris şi câteva studii referitoare la mai multe problematici din istorie, în special din perioada medievală şi perioada modernă. Până în prezent s-au stâns nu mai puțin de 95 de studii, care sunt publicate în reviste de speciailitate din țară, mai ales reviste ale muzeelor şi ale facultățiilor şi câteva şi în străinătate.
Tot ceea ce Răzvan face la şcoală şi modul în care îşi exercită meseria o face cu extrem de mare pasiune, dimineața când Răzvan se trezeşte să se meargă la şcoală, o face cu drag, de multe ori chiar aşteaptă acest moment, întâlnirea cu elevul, ideea de a-l îndruma, ideea de a-l învăța, ideea de a-I deschide mintea. Pe Răzvan îl atrage foarte mult şi până acum nu a avut niciodată vreun moment în care să se fi dus la serviciu cu teamă sau cu mai puțin chef, întotdeauna Răzvan s-a dus cu o dragoste foarte mare, acest lucru sentiment născându-se mai ales din pasiunea pentru isorie.
Spre dezamăgirea lui profesorului, acesta nu vede că ar fi elevi pasionați cu adevărat de istorie, aşa cum era el în liceu. Răzvan crede că acest aspect s-ar putea datora faptului că şcoala unde profesează el este o şcoală tehnică, Colegiul Tehnic Turda, iar elevii care merg la acest coelgiu, sunt elevi foarte buni, dar sunt atraşi în special de partea tehnică, de domeniul tehnic.

Din păcate la istorie, Răzvan nu a găsit pe cineva cu adevărat pasionat, dar el speră că totuşi într-o bună zi o să fie un elev pasionat cu adevărat de istorie aşa cum era şi el în liceu.
Răzvan vede această pasiune şi această meserie pe care o are el, şi din prisma faptului că un isoric trebuie să aibă un contact şi cu societatea , cu mediul social în care trăieşte, pentru că astfel cercetările lui pot fi expuse unui public cât mai larg, pentru că aşa cum bine ştim cu toții, istoria are şi anumite valențe care se pretează la nivelul societății, spre exemplu din istorie putem să învățăm, deşi sună a clişeu, să nu mai comitem anumite greşeli, putem să avem anumite modele în oamenii care au trăit, deci iată că istoria are extrem de multe valențe, care în opinia lui Răzvan merită să fie cunoscute chiar de un public cât mai larg posibil.

Din acest punct de vedere Răzvan a căutat întotdeauna să prezinte ceea ce el a căutat şi a descoperit prin cercetările sale şi celor care trăiesc pe lângă el, atât din mediul urban cât şi din mediul rural, este adevărat că la țară mai puțin, dar acest lucru ar trebui făcut de către istorici cu foarte mare atenție şi cât mai des posibil.
Răzvan nu poate să spună că isoria nu este promovată, însă din păcate altele sunt valorile în societate, ştiința cultura, arta, în general se situează din pe o poziție mai periferică, dar să nu uităm că istoria, aşa cum a şi fost de multe ori de-a lungul timpului, poate să fie instrumentalizată, aşa că poate servi unui animit scop, poate servi pentru a-si reconfirma cineva un anumit statut. Istoria trebuie tratată cu foarte multă atențe, în primul rând de către persoane profesioniste, instruite în acest scop, iar ca bază de plecare, trebuie să fie întodeauna documentul istoric.