<
Actualitate

Video. Handball Club Arieşul Turda, la bilanțul de două luni

Miercuri, 31 Iulie, dupămasă a fost organizată o conferință de presă cu ocazia împlinirii a puțin peste două luni de când a luat naştere Handball Club Arieşul Turda.


Vlad Bogdan, antrenorul principal al echipei, împreună cu Dana Mitroi, antrenor secund şi Daniela, una dintre jucătoarele de handbal ale echipei, au prezentat ce au reuşit să facă în două luni, de când clubul şi-a început activitatea dar și planurile de viitor.


În cele două luni de activitate în clubul de Handball Arieşul Turda, s-au format cele trei echipe de handbal, respectiv echipa 1 cu jucătoare născute in anii 2010-2012, echipa 2 cu fete născute în anii 2008-2010 şi echipa 3 cu jucătoare născute în anii 2005-2007. În cadrul echipelor s-a încercat la început prin joacă, ca fiecare jucătoare să afle unde îşi are locul în echipă, pe ce post se descurcă mai bine, nu s-a încercat niciodată o impunere pe post.


Antrenorii sunt foarte mulțumiți de comportamentul fetelor, este de apreciat ambiția fetelor şi concentrarea lor şi mai ales că vin cu drag la antrenamente şi nu împinse de la spate. Majoritatea fetelor care au venit la selecție, vin şi acum la antrenament, excepție făcând fetele care sunt plecate din zonă în vacanțe, iar ceea ce este îmbucurător, este faptul că vin in continuare fete care doresc să practice acest sport.


În aceste două luni s-a încercat să se pună uşor uşor baze, însemnând o încălzire bună, la început a fost mai greu, fetele nu ştiau să alerge, nu ştiau să facă o genoflexiune corectă, dar pentru antrenorul principal Vlad Bogdan nu este, pentru că adoră ceea ce face, şi vrea să scoată maxim din această echipă, şi poate să spună cu mândrie, că la nivelul celor 3 grupe de fete, are jucătoare de perspectivă.


Daniela Ana Ploscar, prezentă la conferința de presă, face parte din echipa 3 a Clubului de Handbal Arieşul Turda, echipă formată din fete născute în anii 2005-2007, ea s-a înscris în acest club, deoarece îi place foarte mult sportul, în special handbalul, iar pe viitor ar vrea să practice acest sport la nivel de performanță.

La antrenamente există condiții foarte bune, fetele se antrenează de două sau trei ori pe săptămână, iar fetele au dorința de a da tot ce e mai bun din ele.
În cele două luni de când a luat ființă clubul, fetele s-au obişnuit cu mingea şi abordează noi strategii de joc. Daniela şi colegele sale îşi doresc foarte mult să joace în liga națională de junioare. să aducă premii la clubul din care fac parte şi să devină o echipă respectată şi puternică în Turda şi nu numai.


Dana Mitroi, antrenorul secund al acestei echipe, împreună cu Bogdan, s-au ocupat în această perioadă de două luni, de pregătirea fizică a fetelor şi pe jocul de bază corect, pentru că altfel echipa nu poate progresa, nu pot să aibă rezultate bune. S-a încercat în acestă perioadă să nu îşi dezvolte orgoliile, fetele să fie foarte bine închegate, sa fie mai întâi de toate prietene pentru o bună colaborare între ele, să se descopere în primul rând pe ele şi ceea ce înseamnă sportul de performanță, iar antrenorii încearcă să le motiveze pentru următoarele campanii competiționale.


S-a lucrat şi se lucrează în continuare la creşterea încrederii în fete, să fie mult mai hotărâte, muncitoare, pentru că altfel nu se poate ajunge acolo unde îşi propun, în top.
O noutate este faptul că începând cu data de 10 august, site-ul echipei de handbal feminin al Municipiului Turda va fi funcțional. www.hcariesulturda.ro este locul unde puteți urmări toată activitatea clubului, de la 1 septembire când se va relua activitatea. De asemena clubul se bucură de mai mulți sposori privați din zonă.


Pe această cale, dorim să urăm mult succes antrenorilor dar și echipei de handbal feminin ”Handball Club Arieșul Turda”!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS