Miercuri, 12 iunie, de la ora 11, sala mare a teatrului “Aureliu Manea” Turda, a fost gazda celei de a 8-a ediții a Galei premilor Şcolii Gimnaziale “Ioan Opriş” Turda. De mic cu mare, de la părinți la bunici şi străbunci, au venit să asiste la cea de a 8-a ediție a galei şcolii turdene. Sala mare a teatrului a fost neîncăpătoare pentru sutele de persoane care au venit să vadă ce premii şi dintincții la olimpiadele şi concursurile şcolare au primit elevii pe parcursul anului şcolar care tocmai s-a încheiat. Gazdele evenimentului nu au fost nimeni alții decât doi elevi ai şcolii.
Elevii merituoşi ai şcolii au putut fi astfel aplaudați şi felicitați la scenă deschisă, elevii talentați ai şcolii au încântat auditoriu, respectiv grupul vocal al şcolii. S-a lăsat cu multe buchete de flori, iar elevii merituoşi cu diplome şi cărți.