<
Actualitate

Video. Explozie la o pensiune de pe strada Dunării din Cluj-Napoca, în această dimineață

Incendiul încă nu a fost stins! În urma exploziei, o persoană de sex feminin a fost carbonizată, 2 victime cu arsuri au fost transportate la spital. În acest momnet intervine ISU Cluj cu 3 autospeciale de stingere, o autoplatformă de lucru la înălțime și aprox. 30 pompieri Încă 3 persoane au fost asistate medical însă fără a fi transportate la spital!
Foto: Rodica Tulbure.

Update.

În aceasta dimineață, în jurul orei 06.52, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112 a fost sesizată explozia unei clădiri de pe strada Dunării din municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind urmată de un incendiu.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, echipaje din cadrul I.S.U., și jandarmi, fiind luate primele măsuri pentru asigurarea locului în care s-a produs deflagrația și acordarea primului ajutor persoanelor. De asemenea, cu ocazia activităților a fost oprită alimentarea clădirii cu gaz și electricitate.

Până în acest moment două persoane au fost transportate la spital, respectiv doi bărbați, ambii de 34 de ani, din județul Harghita, fiind de asemenea identificat în interiorul clădirii trupul neînsuflețit al unei persoane. Polițiștii au stabilit identitatea acestuia, respectiv o femeie de 37 de ani, din județul Timiș.

Sunt desfășurate cercetări pentru a se stabili toate circumstanțele care au condus la acest incident.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS