Ușa apartamentului i-a fost stropită cu clor și a fost dată afară din magazinul blocului.
Femeia și-a povestit drama pe Facebook, iar situația ei a ajuns la urechile Ministerului Apărării.
În această seară la întoarcerea din tură, femeia a fost așteptată în fața blocului de militarii MApN care i-au oferit un buchet de flori și și-au cerut ei scuze pentru comportamentului vecinilor.
Momentul emoționant a fost filmat ți postat pe facebook cu următorul mesaj:
”În numele lor, ne cerem scuze, Mihaela! <3
Pentru unii ești erou. Pentru alții, însă, nu contează că îți pui viața în pericol pentru a-ți salva pacienții, contează doar că… vii acasă la finalul turei.
Mihaela este asistentă medicală în Galați, la Spitalul Boli Infecțioase. Ieri a postat pe facebook acest text:
„Vecinii din scara blocului, unde am locuit mai bine de 20 de ani, mi-au aruncat cu clor pe ușa apartamentului… Mi-au trimis poliția acasă… M-au dat afară din magazinul blocului, doar pentru că lucrez la Spitalul Boli Infecțioase.”
Nu putem șterge experiența prin care a trecut Mihaela, dar putem să îi amintim că eforturile ei chiar sunt apreciate. Așa că, colegii noștri din Batalionului 284 Tancuri/Brigada 282 Blindată “Unirea Principatelor” au așteptat-o în fața blocului la finalul turei și au întâmpinat-o cu aplauze și flori, așa cum merită. Sperăm ca gestul nostru să îi dea putere să lupte mai departe.
Povestea Mihaelei trage un semnal de alarmă. Cu toții suntem afectați de ceea ce se întâmplă. Dar cel mai afectat este personalul medical. De ce să le facem viața și mai grea decât este?
În numele lor, ne cerem scuze, Mihaela. Și îți mulțumim pentru tot ce faci pentru orașul tău și pentru România. Fii puternică!
Mulțumim comandantului batalionului, lt. col. Lucian Oancea, și militarilor săi pentru gestul care ne onorează. Respect!”, a transmis MApN