<
Actualitate

Video. Dorin Lojigan: „Primăria este cu plata la zi către CSM Câmpia Turzii”

Cel mai fierbinte subiect al săptămânii trecute a fost, fără dar si poate, venirea la echipa de fotbal CSM a fraților Pintilie. Președintele CSM, Viorel Crișan, s-a grăbit să organizeze o conferință de presă pentru a-i prezenta pe Andrei Pintile ( antrenor) și Paul Pintilie ( director al secţiei fotbal şi antrenor al juniorilor A 1). Conform unor surse, după nici 2 zile, aceștia au refuzat să mai continue la echipă, invocând niște motive adminitrative. Dupa alte câteva zile, au revenit la echipă și acest lucru a fost confirmat pentru Ziarul 21:
„Rămânem la CSM Câmpia Turzii, aşteptăm campionatul! Au fost discuţii, s-au prelungit mai mult. Am făcut un pas în spate fiindcă am pus două condiţii, dar mi s-a garantat că cele două condiţii vor fi respectate. Sper că tot ceea ce mi s-a garantat va fi respectat fiindcă eu am venit să fac treabă. Nu vreau să se speculeze. N-au fost probleme financiare, au fost doar chestiuni organizatorice. Mergem înainte! Ne apucăm de muncă!”

Acum, dacă conducerea se va ține de promisine sau nu… vom vedea.

Pentru că mai multă lume, în spațiul public, acuza conducerea CSM că are restanțe la jucători, că are probleme cu plățile, am hotărât să îl contactăm pe edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, pentru a ne confirma sau infirma aceste lucrări.

” Toate plățile către CSM au fost efectuate” a spus Dorin Lojigan în momentul când l-am contactat.

Dorin Lojigan: „Cred ca faptul ca am avut astfel de performanțe nu dovedește nimic altceva decât faptul că CSM-ul funcționează bine. Daca este sa ne referim la partea financiară a lucrurilor, pot să va spun că sunt primul primar din istoria municipiului Câmpia Turzii care a reușit să găsească modalitatea de a finanța clubul CSM Câmpia Turzii pe an competițional nu pe an financiar. Din august până în august nu din ianuarie până în decembrie. O astfel de situație ducea tot timpul la neplata sportivilor pe perioada ianuarie până la aprobarea bugetului ( în unele cazuri luna mai). Pe legea 69, privind finanțarea sportului, am gasit modalitatea de a face finanțare pe an competițional. Vreau să vă spun că pentru anul competițional 2018-2019 primăria municipiului Câmpia Turzii este cu plata la zi către CSM. Nu are nici cea mai mică restanță. Toate solicitările de finanțare pe care le-a făcut CSM Câmpia Turzii către Primăria municipiului Câmpia Turzii, în baza actelor justificative pe care le au, sunt făcute la zi.


Rep: Din punct de vedere financiar ce o să urmeze pentru CSM Câmpia Turzii?

Dorin Lojigan: Asa cum vă1 spuneam mai devreme, contractul cu CSM expiră în luna august. Urmează încheierea unui nou contract de finanțare pentru anul competițional 2019-2020, în luna august.

Rep: Aveți vreo sugestie pentru conducerea CSM?

Dorin Lojigan: Sugestia nu este decât una. Încă de când am preluat mandatul, i-am spus domnului președinte Crișan că cea mai importantă investiție este investiția în copiii din municipiul nostru. Consider că investiția în copii este cea mai importantă și trebuie atrași către sport. În acest scop avem ca și investiție preconizată reabilitarea Sălii Sporturilor „Ioan Stanatiev”, reabilitarea sălilor de sport a școlilor din oraș, am investit și am cumpărat tot felul de elemente pentru Terenul de Tenis din oraș, pentru atragerea copiilor către tenis. Și să știți că este o afluența către tenis, mai ales după succesul Simonei Halep.

Rep: Vă mulțumim pentru timpul acordat.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS