În Polonia, cei care fac glume despre biserică riscă până la doi ani de închisoare, potrivit unui proiect iniţiat de Ministrul Justiţiei.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a comentat acestă iniţiativă, care face deja valuri printre polonezi.
Doi ani de închisoare pentru cei care fac glume despre biserică. Asta riscă cei care iau în derâdere biserica, în Polonia. Se fac deja demersuri pentru revizuirea Codului Penal.
Ministrul Justiției din Polonia a explicat că demersul său de a proteja biserica de glumele proaste ale oamenilor este unul extrem de necesar, pentru că, o parte a societății manifestă, ”un nivel ridicat de agresivitate față de biserică”. Reamintim că în urmă cu doar o lună de zile, o femeie a fost amendată cu 420 de euro pentru că a aruncat cu ouă în poarta unei biserici. Incidentul s-a petrecut în timpul unui protest de interzicerea avortului.
Proiectul iniţiat de ministrul Justiţiei a adunat deja peste 100.000 de semnături şi ar putea fi votat în Parlament.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră că măsura Poloniei a fost gândită ca să nu mi existe tensiuni între credincioşi şi necredincioşi.
”Sigur că trebuie cumva, cândva reglementate aceste lucruri, adică credincioșii nu-i agresează pe cei necredincioși, nu-i ironizează, îi lasă în modul lor de a se comporta și necredincioșii trebuie să nu-i agreseze pe credincioși.
Cred că au întrecut măsura. De aceea ministrul justiției din Polonia s-a gândit la aceste inițiative, ca să nu mai existe aceste tensiuni între credincioși, necredincioși.
De ce să fie instituția bisericii atât de blamată? Pentru că biserica se ocupă să facă bine oamenilor, să-i înfrățească să-i ajute, face asistență socială, nu face niciun rău. De ce să fie luată în râs?
Cred că oarecum se justifică toate acestea. Vor face ce vor considera, însă se justifică oarecum această atitudine agresivă. Fiecare instituție trebuie să fie respectată, iar libertatea de credință nu trebuie să fie batjocorită.
Dacă Ministerul Justiției, ca și în Polonia, ar lua această atitudine, noi nu vom solicita. Noi, ortodocșii, suntem foarte toleranți și întoarcem și obrazul celălalt, dar când se întrece măsura, iată, este bine să se oprească această avalanșă a râului, a ironiei, a batjocurei. Să fie oprite, că trebuie să trăim într-o atmosferă de armonie și de familie, nu de dușmănie și de batjocură”, a declarat ÎPS Teodosie la Antena 3.