<
Actualitate

Video. Care este situația lucrărilor la Planul de Mobilitate Urbană? Ne răspunde edilul Dorin Lojigan

Unul dintre cele mai importante proiecte semnate și implementate de către administrația condusă de Dorin Lojigan, privind mobilitatea urbană a început la finele anului trecut, în luna decembrie. Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea pe mai multe străzi din Câmpia Turzii precum și
construirea/modernizarea/reabilitarea a 45 de stații de transport public cu următoarele dotări: 31 totemuri, 9 stații acoperite și 9 stații neacoperite (bănci), 10 display-uri; lucrări privind trecerea cablurilor de iluminat în subteran, modernizare, reabilitare și schimbare destinație imobil tip Hală Centrală Termică de pe str.Aviatorilor în Hală Depou cu destinație servicii de mentenanță tehnică pentru flota de autobuze. Hub intermodal gară: -stație de bike-sharing; stație și buclă de transport public urban; stație de autocare pentru parcurs extraurban mediu; stație de taxiuri; continuitatea suprafeței pietonale.


De asemenea, aceste lucrări includ execuția unei piste de bicicliști și crearea unui sistem de bike-sharing. Un proiect extrem de util și benefic pentru confortul cetățenilor din Câmpia Turzii. Bineînțeles că sunt și nemulțumiri, lucrările creând mult disconfort mai ales locuitorilor străzilor Republicii și Aurel Vlaicu, unde lucrările au început, însă s-au sistat datorită vremii nefavorabile, cu speranța și promisiunea firmelor care lucrează acolo că în momentul când vremea își revine, vor începe în forță. Până una alta, în interviul acordat Ziarului 21, edilul Dorin Lojigan a răspuns întrebării referitoare la stadiul lucrărilor pe Planul de Mobilitate Urbană.

Dorin Lojigan: În acest moment avem început lucrările pe două străzi principale, Republicii și Aurel Vlaicu. Într-adevăr, a venit sezonul rece și lucrările au fost sistate însă cum se va încălzi vremea, constructorul va interveni din nou pe drum.

Este un disconfort pentru cetățenii municipiului nostru d.p.d.v. al parcărilor, al traficului efectiv, pentru că este greu de mers pe drumuri cum sunt acum, dar cum ziceați și d-voastră, citându-mă pe mine „Nu poți să mănânci păpăraie dacă nu spargi ouăle”. Avem lucrările de la CAA pe care le consider extrem de importante chair daca, nu din culpa noastră sau a celor de la CAA, cel puțin unul din constructori este de o slabă calitate dar a câștigat licitația pe SEAP, iar dacă nu respecți achiziția de pe SEAP riști să ai vizite de la alte organe de control și nu și le dorește nimeni. Sunt extrem de importante aceste lucrări ale CAA pentru că se înlocuiesc conducte vechi de 60, 70 de ani. După ce toate lucrurile CAA vor fi finalizate, vom începe asfaltările.”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS