<
Actualitate

Video. Acuzaţii grave la adresa preşedintelui CSM Câmpia Turzii, Viorel Crişan! Gabriel Mocean: „Ȋl rog pe domnul primar să ia atitudine!”

Marţi, 23 iulie, Gabriel Mocean a organizat o conferinţă de presă pentru a prezenta noua formaţie AS Victoria Viişoara, dar şi pentru a-i da o replică preşedintelui CSM Câmpia Turzii, Viorel Crişan, şi pentru a prezenta „neregulile care se întâmplă la Câmpia Turzii”. Mocean, care a fost antrenorul juniorilor A1, a precizat în cadrul conferinţei că a ales să spună ceea ce se întâmplă la CSM Câmpia Turzii şi să solicite sprijinul primarului Dorin Lojigan:

„Sunt dator să am o replică la cele spuse de domnul preşedinte Viorel Crişan în cadrul conferinţei de presă organizată de CSM Câmpia Turzii. Îmi pare rău ca s-a ajuns aici, dar, din păcate, nimeni n-a avut curajul să ridice problema asta, dar sunt dator să discut asta. Din 2017, de când am revenit la club, trăim într-o minciună continuă la CSM Câmpia Turzii. Am fost cu sufletul alături de ei şi încă sunt, dar eu n-am mai avut încredere în domnul Viorel pentru că una zicea, alta făcea. Toată lumea este supărată la Câmpia, dar nimeni n-are curajul să spună, sunt probleme financiare, datorii peste datorii. Niciun jucător, nici de la volei, nici de la fotbal nu e plătit la zi, sunt restanţe financiare, jucătorii neplătiţi. Eu am de luat 8100 lei, inclusiv pe 2017, şi-l anunţ pe această cale pe domnul preşedinte că dacă n-o să-mi achite banii o să-l dau în instanţă pentru trei capete de acuzare: înşelăciune, nerespectarea contractului pe 2018 şi abuz de încredere. Poate domnul primar nu ştie toate neregulile de la Câmpia Turzii şi sunt ferm convins că nu ştie şi îl rog să ia măsuri. Viorel să plătească datoriile şi apoi să aibă deminitatea să-şi dea demisia dacă nu e în stare să conducă un club. Când aveam mai mare nevoie de el mergea în Punta Cana, în Dominicană, şi trebuia să facă proiectul. În 2017 nu s-au luat 80 mii lei, probabil n-a fost în stare să facă proiectul la timp. Anul acesta s-au dat banii şi s-a dus în Grecia sau Cipru şi n-a dat banii la voleibalişti sau la fotbalişti. Aşa cum să mai continuăm? Ne batem joc de banul public? Numai el ştia ce făcea cu banii. Nu ne-a dat contractele. M-am întâlnit cu domnul primar într-o farmacie, i-am spus că sunt probleme aici. Mi-a zis că a dat banii, a respectat contractul”.

La conferinţa de presă au participat şi trei jucători: Simion Covaci, Bogdan Cămărăşan şi Indrei Darius. Gabriel Mocean a vorbit despre obiectivele AS Victoria Viişoara care va avea echipă în Liga a IV-a şi echipa de juniori A 1.

„Eu vreau să cresc aceşti copii, domnul primar Roman ne-a promis că ne ajută, aici avem infrastructură. La Câmpia Turzii de doi ani de zile nu s-a făcut absolut nimic. De atâţia ani nu sunt în stare să întăbuleze un teren şi să facă un sintetic. Pică tribuna pe noi şi echipa este în cădere liberă.

Vrem să jucăm cu ei la juniori A 1 şi vrem să jucăm şi în Liga a IV-a. Vreau să-i cresc fiindcă sunt cea mai bună generaţie şi toată lumea şi-a bătut joc de ei. Fac apel, ce jucători cred că vin cu drag la Viişoara, le spun că o să fie plătiţi”, a precizat Mocean.

„Ne-au nemulţumit condiţiile de la CSM Câmpia Turzii, ceea ce ni se promitea nu se respecta”, a explicat jucătorul Simion Covaci plecarea de la CSM.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS