„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca.
Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1. În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat.
Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani”, a transmis ISU Cluj.