<
Actualitate

VICTORIE la fabrica de zahăr de la Luduș: NU se închide. Fermierii români au preluat-o de la francezi

VICTORIE la fabrica de zahăr de la Luduș: NU se închide. Fermierii români au preluat-o de la francezi.

Victorie la fabrica de zahăr de la Luduș, una dintre cele mai cunoscute din țara noastră.

Reprezentanții unui grup de 400 de fermieri din Transilvania, organizați într-o asociație condusă de fermierul sibian Teodor Aflat au reușit preluarea fabricii de zahăr de la Luduș ce era aproape de închidere în urma deciziei proprietarului francez, relatează Agenția de presă Rador.

Fermierii au participat ieri la negocieri la Luduș cu conducerea franceză a Fabricii de zahăr, reușind să o salveze de la închidere și demolare.

Cultivatorii de sfeclă au convins grupul francez să le vândă pachetul majoritar de acțiuni. „Datorită faptului că am semnat un contract de confidențialitate, nu putem vorbi prea multe. Primul pas e făcut, suntem pe un făgaș bun și fabrica din Luduș va fi repusă pe poziții, deci sperăm că, din toamna asta sau din primăvara anului 2023, cultivatorii din Luduș, Brașov, Cluj, Sibiu, să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr. Prețul la sfeclă anul acesta e chiar foarte bun, sperăm să-l facem și mai bun, pentru că, ținând cont că noi, cultivatorii, vom fi și acționarii fabricii, ar trebui să ne mobilizăm și să facem zahăr pentru România”, a declarat Teodor Aflat.Termenii contractului semnat ieri de cele două părți este confidential. În afară de faptul că se vor menține cele 150 de locuri de muncă, liderul de sindicat din fabrică, Ioan Trif, nu a dorit să declare deocamdată mai mult.

„Eu aș fi bucuros să se salveze fabrica: rămân locurile de muncă, rămâne fabrica de zahăr și ajungem să-l producem la noi în România. Mai multe nu pot spune pe moment. Până nu primesc un comunicat oficial și nu sunt chemat în ședință, nu mă pot pronunța dacă e cumpărată (fabrica) sau nu e cumpărată”, a spus liderul de sindicat.Avem cel mai important brand al orașului nostru, zahărul de Luduș, care se salvează cu această ocazie. Este foarte important, pentru că a ajuns un brand de nivel național, recunoscut ca fiind zahărul cel mai de calitate din țară. În plus, există o parte importantă de cultivatori în orașul Luduș, iar ei pot face în continuare afaceri cu fabrica de zahăr. Și mai este încă un avantaj: sunt mai multe firme locale care au colaborat de-a lungul timpului cu fabrica de zahăr”, a declarat primarul.

Tensiunile existau la Luduș de mai multe luni de când patronii francezi i-au anunțat pe cultivatorii de sfeclă cu care aveau contract că întrerup producția și închid fabrica, iar salariații au fost trimiși în șomaj tehnic.

De când societatea franceză Tereos a achiziționat fabrica de zahăr de la Luduș, aceasta s-a confruntat cu dificultăți, în principal din cauza reducerii constante a suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr.

În luna iunie a anului trecut, agenția Reuters relata că grupul încearcă să iasă din operațiunile sale păguboase cu zahăr din România.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS