Victor Socaciu a murit la vârsta de 68 de ani, astăzi, în ciuda eforturilor depuse de medici de a-i salva viaţa. Artistul se afla în spital de o lună de zile.
Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi apoi diplomat, s-a stins din viaţă luni, la Spitalul Carol Davila Bucureşti. Încă din luna septembrie starea sa de sănătate se agravase.
Mesajul emoţionant transmis de fiica artistului
„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!” a transmis fiica artistului, Ana-Maria Socaciu, într-un mesaj postat pe Facebook în urmă cu puţin timp.
Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar „foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.
„Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton.
Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu și eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfășura cel mai bine. Când eram în liceul, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul”. Asta ca reacție la faptul că directorul școlii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era măsura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul” și, bineînțeles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, și mai ales, să dai în director să să-l iei la mișto.
Ori folk-ul era tocmai reacția la tot ce se întâmpla în jur, la bine și mai ales la rău. Și mi se potrivea ca o mănușă genul ăsta. Și am scris cântece care circulau în mediul universitar brașovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Brașov se înființase Cenaclul Dacia-Felix, înainte chair să apară Cenaclul Flacăra. Și cântam atunci un cântec care avea ca refren „va veni o zi, când fiecare va simți că a devenit o țintă”…”, scria Victor Socaciu în biografia postată pe site-ul său.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
