Lucian Nemeș, viceprimarul municipiului Turda, a părăsit PSD și s-a alăturat PPUSL unde va fi candidatul umaniștilor pentru Primăria Turda la alegerile locale din septembrie.
De profesie avocat, Lucian Nemeș, este de 8 ani viceprimarul municipiului Turda. Primul mandat l-a câștigat în anul 2012, cu PPDD. În anul 2016 și-a obținut cel de-al doilea mandat, printr-o alianță cu PSD.
Lucian Nemeș va prelua și conducerea organizației Cluj a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).
„Este o zi foarte importantă pentru mine. Intru într-o mare familie, în familia umanistă, o familie în care cred. Poziționarea omului în centrul atenției este cel mai important aspect. Grija față de om. În acest partid am găsit aceste valori foarte bine determinate și a fost unul dintre principalele motive care m-au făcut să mă alătur umaniștilor.