Acum aproximativ două luni când am atras atenția cu privire la faptul că se pregătește o lovitură împotriva satului românesc, mulți s-au grăbit să mă combată pentru diseminarea de „știri alarmiste”. Din păcate, iarăși am avut dreptate!
Iată, zilele acestea, proiectul de lege care interzice locuitorilor din mediul rural înmulțirea suinelor, respectiv deținerea a mai mult de 5 porci în propria gospodărie a fost aprobat de Senat.
Rareori am asistat la o asemenea ofensivă împotriva liberatății si securității alimentare a românilor, la care să-si dea mâna efectiv toate partidele de pe scena politica românească. Proiectul a fost inițiat de UDMR și votat de PSD, PNL și USR.
Aici nu discutăm doar despre o tradiție, un obicei al gospodarilor de la sate, ci despre faptul că oamenii cresc în propria ogradă pentru consum animale furajate natural și sănătos, asigurându-și astfel accesul la o hrană de calitate superioară, la costuri decente. De acum, toți cai care aveam bunici, rude „la țară” și care în preajma Craciunului ne puteau ajuta sa avem acces la o carne naturală va trebui sa ne reorientăm către carnea cu textură cauciucată și lipsită de gust din marile supermarketuri.
Poate unii dintre dvs vă gândiți că 5 porci reprezintă un prag rezonabil, ce nu afectează semnificativ gospodăriile. Ei bine, ceea ce nu s-a înțeles este că pentru a crește și acel numar maxim de 5 porci, țăranul trebuie sa-i achiziționeze de la ferme autorizate, pentru că nu are dreptul sa dețină scroafe ori vieri pentru reproducere. Dacă dorește să aibă 6 porci în curte, țăranul va trebui să-și facă firmă. Vă dați sema unde am ajuns?
De asemenea, este un fapt cunoscut că sunt județe întregi unde nu există ferme care să vândă către gospodării pentru creștere. Ori, vă imaginați că bătrânii cu pensii de CAP își vor permite sa să meargă în alte judete unde exista disponibilitate? (Din pricina monopolului care se prefigurează deja se vorbește despre explozia prețurilor).
Ce se urmărește de fapt prin această lege? Parlamentarii români ale cui interese le reprezintă? Problema fundamentală este că se încearcă îngrădirea unor drepturi, oamenii fiind obligați să renunțe la sursele de hrană santoase și ieftine obținute prin munca lor, fiind obligați să îngroașe rândurile hiepermarketurilor, unde evident, ne așteaptă din belșug carnea de porc importată.