Vești bune pentru părinții din Câmpia Turzii! Încep lucrările la prima grădiniță construită de la zero!
Educația construiește oameni, formează caractere și deschide drumuri.
Lucrările la prima grădiniță construită după Revoluție, vor debuta în cel mai scurt timp. Primarul municipiului, domnul Dorin Nicolae LOJIGAN, a semnat contractul de lucrări aferent obiectivului de investiții „Construire grădiniță în Municipiul Câmpia Turzii”.
Grădinița va fi amplasată în Piața Unirii, nr. 23. Investiția finanțată din fonduri europene are o valoare de 6.2 milioane de lei, TVA Inclus. Contractul de proiectare și construire a noului obiectiv de investiții are termen de finalizare de 18 luni, din care 2 luni pentru proiectare și 16 luni pentru execuție.
Aceasta va fi compartimentată astfel:
• La parter: 8 (opt) săli de clase a câte 20 locuri fiecare, două anexe, două camere tehnice, trei grupuri sanitare, o sală special amenajată pentru servirea meselor principale cu o capacitate totală de 80 locuri, trei depozite hrană, bucătărie, vestiare femei și bărbați;
• La etaj: un cabinet medical, o cancelarie, o sală de conferințe, un birou director, o sală de film, un atelier meștesugărit, un birou administrativ, două săli de joacă, un grup sanitar copii și personal, trei săli de dormit.
Astfel, grădinițele „Lumea Prichindeilor”, respectiv „Pinocchio” se vor comasa într-o singură locație modernă și eficientă pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Prin această investiție, Primăria Municipiului Câmpia Turzii continuă programul de dezvoltare a infrastructurii din domeniul educațional De asemenea, părinții vor fi impulsionați să-și trimită micuții la grădiniță, știind că aceștia beneficiază de cele mai bune condiții, confort și siguranță.
Direcția Relații cu Comunitatea