<
Actualitate

Vești bune: A sosit primul autobuz hibrid la Câmpia Turzii

Astăzi, a ajuns la Câmpia Turzii primul autobuz hibrid, care va compune parcul auto al societății de Transport Public Local. Acesta a fost achiziționat cu fonduri europene, în baza proiectului de mobilitate urbană durabilă, implementat de Primărie.

Până la finele anului 2022, furnizorul, Solaris Bus & Coach Sp.z.o.o, va livra toate cele 7 autobuze hibrid care vor intra în dotarea Municipiului Câmpia Turzii.

După omologarea RAR și înmatriculare, autobuzele vor fi scoase pe traseu, în cadrul primei companii de transport public de persoane din Municipiul Câmpia Turzii.

Chiar dacă unele voci politice au afirmat că, în anul 2022 nu va ajunge niciun autobuz la Câmpia Turzii, faptele vorbesc de la sine.

Primăria Municipiului Câmpia Turzii își respectă toate termenele asumate, în conformitate cu proiectele europene implementate.

Știm că în orașul nostru sunt cetățeni inteligenți, care înțeleg că aceste proiecte se implementează etapizat, în conformitate cu legislația în vigoare. Prin urmare este absurd să contești proiectele europene, până când acestea nu se finalizează.

Direcția Relații cu Comunitatea.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS