<
Actualitate

Veste buna pentru turdeni, de joi se deschide ghișeul unic

Veste extraordinară pentru turdeni. Începând de joi ghișeul unic situat în fosta postă din centru își începe activitatea. Mult promisul ghișeu unic, încă de la sfârșitul anului trecut își începe activitatea, astfel toate taxele și impozitele respectiv inpunerile și alte operațiuni birocratice vor fi într-un singur loc, modern, la standarde europene. Începând de joi, 28.02.2019, impunerile și încasările din zona centru se vor efectua la adresa Piața 1 Decembrie 1918, nr. 31-33, în clădirea fostei Poște (Centrul de Dializă, la parter).În cadrul Biroului Unic, cetățenii au posibilitatea de a-și soluționa cu promptitudine cererile pentru următoarele servicii:

•Încasare impozite și taxe locale
•Declarații impunere taxe locale
•Urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru
•Autorizări servicii de transport local
•Administrare fond locativ
•Evidență patrimoniului și gis
•Dezvoltare publică și investiții
•Serviciu administrare locală

“Biroul Unic are că obiect de activitate reprezentarea Primăriei Turda în raporturile cu persoanele fizice şi juridice, privind informarea pe probleme administrative şi soluţionarea cererilor cetățenilor, ceea ce creşte gradul de transparenţă, dar şi gradul de responsabilitate juridică a administraţiei publice faţă de cetăţean.“, transmite Primarul Municipiului Turda, Matei Cristian.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS