<
Actualitate

Vasile Dâncu: Voi fi șeful de campanie a lui Avram Gal. Acolo unde m-am ocupat de campanii am câștigat!

Vasile Dâncu: Voi fi șeful de campanie a lui Avram Gal. Acolo unde m-am ocupat de campanii am câștigat!

Vasile Dâncu: „Voi fi șeful de campanie a lui Avram Gal. Acolo unde m-am ocupat de campanii, am câștigat!”

Vineri, 10 martie 2023 a avut loc probabil cel mai mare eveniment politic din istoria PSD Câmpia Turzii. Avram Gal, președintele social democraților din Câmpia Turzii a adunat 600 de simpatizanți ai PSD într-un bal dedicat femeilor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

Un eveniment uriaș la care au cântat pentru invitați: Francesco Napoli, Marcel Pavel și Daniela Gyorfi, Vlad Miriță, Ciprian Istrate, Dj Ionuț Petrovan și Dănuț Tehei.

„PSD Câmpia Turzii nu a avut și nu cred că o să mai aiba vreodată un așa președinte”, un simpatiant PSD.

În cadrul evenimentului mai mulți participanți și-au manifestat admirația pentru un astfel de eveniment în care a fost organizată și o strângere de fonduri din donații pentru fetița de 15 ani din Câmpia Turzii, Ariana. Suma adunată a fost de 5500 lei care a fost înmânată familiei Arianei.

La evenimentul organizat la Milexim Ballroom, au participat peste 600 de persoane, printre care președintele PSD Cluj – Alexandru Cordoș, fostul ministru al apărării – Vasile Dîncu, Răzvan Ciortea, Ioan Oleleu, ministrul muncii -Marius Budăi, Ana Loredana Predescu – deputat PSD.

Vasile Dâncu: Voi fi șeful de campanie a lui Avram Gal. Acolo unde m-am ocupat de campanii am câștigat!

Vasile Dâncu – profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București. Este recunoscut pentru cursurile de Sociologie Generală, Opinie publică, Comunicare, Cercetare de  piață, Management strategic și conducător de doctorat la IOSUD de pe lângă Universitatea București fost membru al Senatului României în guvernul condus de Adrian Năstase , a fost ministru al informațiilor publice. Între 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017 a fost ministru al administrației și dezvoltării regionale în guvernul Dacian Cioloș. Din 25 noiembrie 2021 până pe 24 octombrie 2022 a devenit ministrul Apărării Naționale în guvernul Nicolae Ciucă și-a manifestat public susținerea față de președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal.

Președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal la brațul soției sale Ana, a susținut un mic discurs:

„Îmi iubesc foarte mult familia și Municipiul Câmpia Turzii. Și îmi doresc ca toate doamnele din Câmpia Turzii și din țara asta, să fie foarte fericite. Câmpia Turzii are nevoie de o schimbare și cred că cel mai important lucru pleacă din familie. Dacă noi toți înțelegem și ne unim, sunt ferm convins că orașul nostru, Câmpia Turzii, va arăta ca o familie fericită. Ani (n.r. soția lui Avram Gal), te iubesc și îți promit că voi face tot posibilul să câștig Câmpia Turzii”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS