Ioan Bakoș: „Voi fi primarul care va merge să aducă bani în oraș, nu o să stau și să aștept să vină banii în oraș!”
USR Cluj a lansat, vineri, candidatura lui Ioan Bakoș în cursa pentru funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii.
Ioan Bakoș a lucrat, vreme de 30 de ani, ca ofițer la Biroul de Investigații Criminale din Câmpia Turzii, pe care l-a și condus, iar în calitate de polițist de investigații criminale a demonstrat că este capabil să ofere siguranță locuitorilor orașului. A fost alături de fiecare dintre cei care au fost victime ale infracțiunilor, i-a ascultat și a acționat pentru înfăptuirea justiției. Întreaga sa carieră a dedicat-o protejării cetățenilor din Câmpia Turzii, luptând împotriva hoției și a criminalității.
De astăzi, Ioan Bakoș, își asumă candidatura pentru primăria municipiului Câmpia Turzii pentru a fi în continuare în slujba cetățenilor.
„A demonstrat, în 30 de ani, seriozitate, implicare, profesionalism. Cetățenii s-au săturat de ce se întâmplă în Câmpia Turzii și au nevoie de toate aceste calități în persoana care gestionează administrația municipiului. Cetățenii din Câmpia Turzii au nevoie de Ioan Bakoș la primărie”, a declarat deputata USR Oana Murariu, președinta organizației USR Cluj, la conferința de lansare în cursa electorală a candidatului USR.
Astăzi, orașul nostru se confruntă cu provocări grele – de la corupție și nepotism în administrație la o infrastructură învechită și servicii insuficiente. Aceste probleme au fost agravate de actuala administrație și trebuie rezolvate urgent.
„Mesajul meu către cetățeni este ”Fără hoție în Primărie!” Când vorbim despre corupție și nepotism, vorbim despre un cancer care erodează întreaga temelie a orașului”, a declarat Ioan Bakoș, care a arătat că în ultimii ani au beneficiat de contracte și lucrări doar apropiații din „clubul select” al actualului primar.
„Acest lucru trebuie să înceteze! Este timpul pentru o administrație care luptă pentru cetățean și în favoarea orașului! O administrație care pune competența și transparența pe primul loc”, a spus Ioan Bakoș. El a anunțat că, în calitate de primar, va veghea pentru ca fiecare ban din bugetul orașului să fie cheltuit în favoarea locuitorilor din Câmpia Turzii.
Prioritare pentru programul candidatului USR la primăria Câmpia Turzii, Ioan Bakoș, sunt atragerea investițiilor serioase în oraș, revigorarea Parcului Industrial și locuri de muncă decente. Câmpia Turzii, în viziunea lui Ioan Bakoș, trebuie să fie un oraș prosper, din care tinerii să nu mai plece în căutarea unui loc de muncă. „Voi fi primarul care va merge să aducă bani în oraș, nu o să stau și să aștept să vină banii în oraș!”, a declarat Ioan Bakoș, referindu-se la atragerea fondurilor europene și la colaborarea cu mediul de afaceri.
Infrastructură de transport modernă și eficientă, spații verzi și locuri de joacă nu sunt capricii, ci sunt căi prin care locuitorii orașului au acces la o viață mai bună. Asta înseamnă o bună administrare a orașului, iar Ioan Bakoș va fi un bun gospodar al Câmpiei Turzii.
Treaba primarului este să asigure școli bune și cadre didactice pregătite, să înlesnească parteneriate între școli și companii, pentru ca tinerii din Câmpia Turzii să capete experiențe relevante pentru viitoarea lor carieră, iar Ioan Bakoș este omul potrivit!
Candidatul USR la Primăria Câmpia Turzii se angajează într-un parteneriat direct cu locuitorii din oraș: „Voi fi un primar care ascultă, care înțelege și care acționează. Nu voi fi un primar care doar promite și nu livrează. Voi fi un primar care luptă pentru dreptate și echitate, pentru fiecare cetățean al acestui oraș. Dovada că voi fi un asemenea primar este cariera mea de 30 de ani în Poliție, în cadrul Biroului de investigații criminale”.
Ioan Bakoș i-a invitat pe locuitorii municipiului, alături de colegii săi din filiala USR, la o întâlnire programată sâmbătă, 18 noiembrie, în intervalul orar 14:00-17:00 în cadrul căreia vom putea discuta despre problemele și soluțiile pentru Câmpia Turzii.