Scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța a găzduit în perioada 09 -10 iulie 2021 Festivalul Național de Creație și Interpretare ”Mamaia Copiilor 2021”. Acest festival este organizat de Asociaţia Culturală „Mamaia Copiilor”, având ca parteneri: Societatea Română de Radio, Radio România Regional, Uniunea Compozitorilor din România și Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa. La acest festival de top al muzicii dedicat copiilor, a participat alături de sute de copii din toată țara și Urcan Ana Maria, care are 11 ani și este din Câmpia Turzii. Ea a reprezentat acest festival, Clubul de Canto ”Kids Sing” din Cluj–Napoca, profesor Ioana Moldovan. După ce a trecut de faza preselecției, Urcan Ana Maria a concurat la Mamaia Copiilor la două secțiuni, Interpretare și Creație-școlari. La secțiunea Interpretare Ana Maria a interpretat cântecul ,,Lupii”, muzica Adda iar textul preluat din folclor, iar la Creație Ana Maria a interpretat două piese, ,,Singur acasă”, text și muzica, compozitorul Claudiu Bulete și cântecul ,,Doar eu și muzica” text și muzica compozitor Diana Culic.
Juriul acestui festival național, format din personalități din lumea muzicală, Adrian Romcescu, Viorel Gavrilă, Bogdan Dragomir și Dora Gaetanovici, i-a acordat locul III la secțiunea ,,Creație” lui Urcan Ana Maria, cu piesa ,,Singur acasă” compozitor și textier Claudiu Bulete.