Unirea Triteni a avut primul meci din retur cu Viitorul Gârbău ( Academia Georgescu). Un meci cu 5 goluri, un meci unde s-a muncit mult și echipa din Triteni a reușit să întoarcă rezultatul. Pentru Unirea Triteni au marcat Silaghi 2g, Savu 1g și Chișu 1g.
Adi Chișu, coordonatorul echipei Unirea Triteni a declarat pentru Ziarul 21.
„Am întâlnit astăzi un adversar mult schimbat în bine față de tur, mai arțăgos, determinat și mult mai bine pregătit fizic ca noi datorită tinereții, entuziasmului de a ajunge la un nivel superior. Îi felicit pe domn profesor Mihai Georgescu și Paul Cordoș pentru tot ce fac pentru copii. A fost un meci greu datorită numărului mare de ocazi pe care le ratăm. Deși scorul arata o diferență lejeră, noi prin superficialitatea în fața porți am făcut să fie mai palpitantă repriza secundă. Îi felicit pe băieți pentru efortul depus și pentru caracterul de care au dat dovadă, reușind să revină după 0-1 la pauză. Astăzi și cei ce au intrat pe parcursul jocului au adus un plus în joc și vreau să ii felicităm pentru atitudinea avută. Trebuie să fim concentrați, modești și cu gândul la etapa viitoare fiindcă ne așteaptă o etapa foarte foarte grea la o echipă cu pretenții. Hai Unirea!” Adi Chișu UT.
Unirea Triteni : Lăkătuș,Chisu, Imbuzan C, Pop, Bărbos D, Savu, Bărbos C (cpt), Chiroiu , Gîsca , Silaghi, Imbuzan O.
Au mai intrat: Cristurean, Paven, Ludușan, Gall, Bogatean
În etapa viitoare, Unirea Triteni merge în deplasare la Supporter 2.0 Cluj, o combatantă la titlul de campioană.