<
Actualitate

„Uniforma, a doua familie”

Având în vedere tradiția istorică militară a orașului Câmpia Turzii, precum și importanța aportului pe care Poliția, Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și serviciile subordonate acestora și l-au adus la buna dezvoltare a municipiului nostru, era firesc ca Zilele Municipiului Câmpia Turzii să includă un simpozion special, dedicat oamenilor în haine militare, dar și medicale.

Aceste persoane sunt eroii din viața de zi cu zi, care în momentul în care pleacă de acasă spre servici știu sigur că vor salva vieți, că vor lupta cu răufăcătorii, dar nu și că se vor întoarce acasă.

Simpozionul „Uniforma, a doua familie” va avea loc vineri, 16 august, ora 11:00, în Sala de Ședințe a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii și reprezintă unul dintre cele mai sincere și pline de gratitudine gesturi de omagiere pe care un oraș le poate face față de eroii săi.

Dincolo de discuțiile care vor avea loc în cadrul simpozionului, cei prezenți vor putea urmări și un vernisaj „Cer senin” al artistei Dora Violeta Popovici, dar și o expoziție de tehnică militară prezentată de fiecare instituție care va fi prezentă la Câmpia Turzii.

La eveniment au fost invitați inspectori șefi și adjuncți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod” Cluj, Serviciul pentru Acțiuni Speciale al Poliției Române, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Ștefan Cicio-Pop” Cluj, precum și ofițeri majori și șefi din Statul Major al Forțelor Aeriene, Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Totodată, printre invitați se numără comandantul Poliției Municipiului Câmpia Turzii, cadre în rezervă și retragere din Poliție, Armată, Jandarmerie și Pompieri, parteneri activi ai detașamentelor de Pompieri și Jandarmi de la Turda, dar și reprezentanții Poliției Locale Câmpia Turzii și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpia Turzii.

Lista oficialităților invitate la Câmpia Turzii pentru acest simpozion unic în județ cuprinde, ca invitați speciali, și personalități din mediul medical, precum managerul și directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, UPU Cluj, șeful Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

Tot în cadrul simpozionului va avea loc și un moment special, dedicat Fanfarei Promenada, care în acest an împlinește 18 ani de existență.

Cu acest prilej, membrii fanfarei vor primi plachete și distincții din partea primarului Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN.

„Uniformele, cu orice decorații, însemne și de orice culoare, aflate în dotarea instituțiilor românești, reprezintă simboluri de încredere și autoritate, care ar trebui să ne facă mândri de cei ce le poartă. În calitate de conducător al administrației publice locale, va fi o onoare pentru mine să fiu alături de aceste personalități de marcă din instituțiile partenere ale Municipiului Câmpia Turzii. Totodată, îi invit pe toți cetățenii care vor să aducă, prin prezența lor, un omagiu instituțiilor prezente la simpozion, să fie alături de noi vineri, 16 august, de la ora 11:00”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS