<
Actualitate

Un tânăr antreprenor din Turda a reușit să își deschidă o firmă de catering pe perioada pandemiei

Pandemia, o perioadă dificilă pentru toată lumea, pe lângă faptul că suntem înconjurați de restricții, iar totul se închide mult mai devreme, un tânăr antreprenor ș-a deschis o nouăfirmă, acest lucru fiind de fapt planul său de rezervă. S-a gândit pe termen lung ce se poate întâmpla dacă…, așa că nu a mai așteptat nici un alt semn și a trecut la treabă.  Totul reușește atunci când ești hotărât și ai un mic sprijin alături de tine, fie că este vorba de familie, prieteni, vecini și așa mai departe. Ai nevoie doar de puțină ambiție și speranță, exact așa cum a avut Adi Mocian, un exemplu pentru noi, deoarece nu s-a lăsat constrâns de această perioadă sumbră, ba chiar mai mult, este un ajutor pentru noi toți.

Rep.: Cum ți-a venit această idee de a deschide o firmă de catering?

Adi Mocian: Știm cu toții ce însemna înainte de pandemie organizarea evenimentelor, ne mergea foarte bine atunci, puteam să stau liniștit, nu aveam nici un gând, între timpmi-au venit niște idei. Când intri în horă trebuie să joci și atunci m-am gândit ce o să fac dacă… (e adevărat, nu e o poveste inventată), stăteam într-o seară înainte de pandemie, mă gândeam oare ce o să fac dacă peste 5 ani nu vor mai fi nunți, trebuie să fac acum un plan „B”. Oriunde merg, orice fac, trebuie să existe mereu un plan „B”, referitor la acel plan de rezervă mă gândeam ce aș putea să fac, ceva să-mi placă și să le placă și oamenilor, dar să fie și ceva legat de public, să le ofer ceva amuzant, să ne simțim foarte de bine, ceva ce ei așteaptă și anume un gust bun. Atunci mi-a venit ideea de catering. Pentru că am și cunoștințe în acest domeniu, îmi plăcea de mic să gătesc și de atunci Authentic Moment este ca o bază, firma de evenimente, iar Authentic Catering planul „B”.

Rep.: Un plan „B” foarte bun, care până la urmă a devenit un plan principal. Ce poate oferi în acest moment firma ta?

Adi Mocian: Și înainte și acum, dar și pe viitor a oferit și poate oferi în continuare profesionalism, multă credibilitate, acum că urmează sărbătorile pascale, întâmpinăm oaspeții cu platouri festive pascale, nu am să le enumăr pe toate pentru că un platou conține undeva la 23 de piese, dar am să menționez câteva, cum ar fi drobul tradițional de miel care este o delicatesă și foarte adecvat pentru aceste sărbători și printre altele avem și ouă roșii de prepeliță, pentru această culoare sunt marinate în suc de sfeclă. Ca și celalte produse oferite de noi, totul este natural, produsele sunt achiziționate de la producători locali. Pe aceste platouri o să găsiți calitate, esențele tari se țin în sticluțe mici, adică oul de prepeliță este o sticluță cu esență.

Rep.: De unde procuri ouă de prepeliță?

Adi Mocian: Anul acesta, fratele meu mai mic, a pus bazele unei mici afaceri, sperăm să meargă foarte bine, eu sunt optimist. Cu multă muncă și seriozitate, cum am făcut și eu, sper să-mi urmeze drumul, dar și cu puțină nebunie a reușit să pună bazele unei mici ferme, în comuna Ceanu Mare, o crescătorie de prepelițe. Pe viitor va ieși pe piață cu aceste ouă și de ce nu, poate și cu carne de prepeliță. Aceste ouă fiind recomandate în diete sănătoase, pentru ameliorarea anumitor boli și multe alte beneficii.

Rep.: Mi se pare un lucru foarte frumos faptul că vă ajutați ca între frați și mai ales că faceți o echipă în această fermă. Poate vom reuși să realizăm un video-reportaj cu voi.

Rep.: Cine a venit cu această idee?

Adi Mocian: Probabil anul acesta îl veți cunoaște, încă se dezvoltă pe acest plan, menționând de frați, cel mare are solare tot  în comuna CeanuMare și de acolo provin legumele noastre ce se regăsesc pe platouri. Apoi vreau să-i mulțumesc mamei. Rețeta sarmalelor de post, este delicioasă, nu am mai mâncat niciodată și nu știu unde aș putea găsi această rețetă tradițională pe care o are mama, nu este scrisă doar ea o știe, deocamdată pe ea ne bazăm, mama mea dă un gust autentic în special sărmăluțelor de post, dar și celor cu afumătură, avem multe recenzii bune la aceste sarmale și foarte multe comenzi, având un gust foarte bun și foarte autentic. Vreau să le mulțumesc și celor care m-au ajutat indirect și în special celor care m-au descurajat pentru că am dezvoltat o ambiție mai mare când auzeam că: “nu o să reușești”.

Rep.: Care este secretul gustului?

Adi Mocian: Un răspuns mai complex ar fi, trebuie să ai și logistică, investiție, oameni pregătiți, rețete, proceduri care să se respecte și multă, multă pasiune și suflet. Hai să dăruim un gust autentic, ceea îți dorești să mănânci la bunici aducem noi în acest concept, acest gust de la țară.

Rep.: Ce sfat le-ai da tinerilor antreprenori? Chiar dacă nu ai început de foarte mult timp, ai o experiență oarecum.

Adi Mocian: Automat după ce m-am gândit la planul „B”, a doua zi nu am stat prea mult să mă gândesc pentru că, dacă gândești foarte mult o să găsești multe impedimente și atunci probabilo să renunți, din a doua zi am început să mă documentez, săvăd ce înseamnă,am început să analizez lucrurile, am luat o agendă și am scris tot ce aveam de scris.

Binînțeles, la început a fost mai mult ca un joc, am fost conștient că în domeniul în care urmează să mă implic,  este concurență foarte mare, darasta nu e o problemă pentru mine, consider că toată lumea are loc pe piață șidacă oferi produse de calitate și dai gust mâncării pe care o prepari,eu zic că temenții pe piață.

Să viseze foarte mult și chiar să aibă visuri.

Pentru că din 10, 2 tot se vor îndeplini, astăzi fac ceva, mâine altceva, dupăasta faco fermă, etc. Le-aș spune să nu stea pe gânduri foarte mult și să aibă curaj.

Rep.: Ai avut momente de cumpănă? Sau ai încercat să faci ceva, care probabil nu ți-a reușit, s-a întamplat vreodată?

Adi Mocian: Nu, din fericire primul eveniment în care a apărut și Authentic Moment și Authentic Catering, a cuprins 200 de persoane, am avut o oarecare frică, dar elimin foarte repede aceste gânduri și acționez foarte bine în situații limită.

Rep.: Ți s-a întâmplat să primești feedback negativ? Dacă nu, felicitările noastre.

Adi Mocian: Nu mi s-a întâmplat și dacă se va întampla, oricine poate greși, contează să remediem problema, recenziile și feedback-urile sunt foarte importante, așa reiese din cărți, poate tu crezi că faci bine, dar dacă ai o reclamație mergi mai departe și încerci să remediezi.

Rep.: Ce ne pregătești astăzi?

Adi Mocian: Am început să pregătesc de ieri, am pus la marinat pastramă de berbecuț și acum o să trecem la treabă.

Rep.: Unde vă poate găsi lumea?

Adi Mocian: Pe strada Amurgului Nr. 22, Turda, pe Facebook: Authentic Catering, site: www.turda-catering.ro și la numărul de telefon 0770-912-416.

Iar noi cu siguranță vom apela la bucatele de la Authentic Catering, deoarece Adi Mocian prin seriozitatea sa și profesionalismul de care a dat dovadă ne-a convins. Gustul produselor oferite de Authentic ne-a arătat care este de fapt adevăratul gust al sărbătorilor pascale, cum ar trebui să arate o masă cu produse bio și sănătoase. Alegerea perfectă o poți face și tu apelând la această firmă de catering care până la urmă îți ușurează viața, îți oferă timp pentru a-l putea petrece cu familia, dar îți aduce și un plus sănătății tale.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS