Primarul unei comune din Bacău a decis să scadă salariile, inclusiv pe al său, pentru a avea fonduri pentru cofinanțarea proiectelor cu bani europeni.
Astfel, angajații Primăriei comunei Gura Văii, județul Bacău, vor avea salarii diminuate, după ce Consiliul Local a a aprobat o inițiativă a primarului localității, conform Ziarul de Bacău.
Primarul Silviu Tinei și-a diminuat indemnizația, cu 20%, la fel ca viceprimarul.
“Conștient fiind de investițiile pe care le avem de cofinanțat din bugetul anului 2023 și de responsabilitatea derulării unui număr impresionant de obiective , impreună cu Domnul Viceprimar, am decis să renunțăm în mod voluntar la 20% din drepturile salariale lunare cuvenite, respectiv anularea sporului pentru gestionarea de fonduri europene, proiecte aprobate prin PNRR”, a transmis edilul pe Facebook.
El a mai scris că toți funcționarii publici din cadrul Primăriei vor avea salariile diminuate , între 10 %- 20% , prin stabilirea valorii coeficientului la nivelul anului 2019, respectiv 2.080 de lei și nu cea aferentă anului 2023, respectiv 3.000 de lei.
Edilul a informat că și consilierilor locali ai comunei Gura Văii li se vor reduce indemnizațiile pentru participarea la lucrările Consiliului Local.